Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer, dezvăluire în premieră: "Nu o să uit niciodată ce a făcut Nadal pentru mine"

Cristian Mihală

Publicat 30/09/2022 la 10:29 GMT+3

Roger Federer a ținut să îi mulțumească încă o dată lui Rafa Nadal pentru faptul că i-a fost alături la cel mai emoționant moment din carieră: retragerea.

Rafael Nadal and Roger Federer of Team Europe watch on during a practice session on centre court ahead of the Laver Cup at The O2 Arena on September 22, 2022 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

Rafa Nadal așteaptă primul său copil, dar sarcina Xiscăi Perello e una cu probleme. Chiar dacă nu a vrut să lipsească de lângă soția sa, "Matadorul" a răspuns "prezent" imediat când bunul prieten Federer i-a spus că ar fi onorat să îl aibă alături la meciul de retragere.
Sportivul iberic a venit la Londra cu o seară înainte de Laver Cup și a participat doar la partida de dublu, întorcându-se apoi imediat în Spania, pentru a fi alături de cei dragi. Sacrificiul făcut într-o perioadă atât de apăsătoare l-a impresionat adânc pe Federer, care a fost nespus de fericit să vadă cât de mult s-a transormat o rivalitate istorică într-o prietenie adevărată.

Federer, impresionat de altruismul lui Nadal

Într-un interviu pentru New York Times, Roger a dezvăluit cum l-a contactat pe Rafa pentru a-l invita la meciul său de retragere și a vorbit la superlativ despre latura umană a super-campionului din Manacor.
"L-am sunat pe Nadal după US Open. Am așteptat ca el să-și termine participarea la turneu pentru a-i spune despre retragerea mea. Dar am vrut să-i spun înainte să înceapă să-și facă planuri fără Laver Cup. I-am spus la telefon că în proporție de 50% sau 60-40 voi putea juca doar la dublu. "Uite, te țin la curent. Spune-mi cum merg lucrurile acasă și mai vorbim". Dar imediat Rafa mi-a replicat: "Voi face totul să fiu acolo cu tine". Răspunsul lui a fost un lucru incredibil pentru mine. Asta a arătat din nou cât de mult însemnăm unul pentru celălalt și respectul pe care îl avem unul pentru celălalt. Cred că a fost o poveste frumoasă și incredibilă pentru noi, pentru sport și pentru tenis, în care am arătat că putem conviețui atât de frumos într-o rivalitate dură. Am ieșit în față și am arătat că este doar un joc. Tenisul este aspru și brutal uneori, dar este frumos. În ciuda rivalității, îți oferă prilejul să legi prietenii. Totul s-a terminat mai bine decât mi-aș fi putut imagina vreodată. A fost un efort incredibil din partea lui Rafa și nu voi uita niciodată ce a făcut pentru mine la Londra", a spus Federer, pentru New York Times.
Nadal nu doar că a fost alături de bunul său prieten deși el însuși se confruntă cu momente dificile, dar a impresionat și prin sensibilitatea afișată. Rafa a plâns alături de Roger, într-o imagine care va rămâne pentru totdeauna în istoria sportului.
picture

Imagini greu de privit! Federer și Nadal au plâns cot la cot după ultimul meci al lui Roger

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo