Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer – Nadal, a treia cea mai mare rivalitate din tenis! Care sunt cele mai tari bătălii din istoria ATP

Irina Aldea

Publicat 18/09/2022 la 20:37 GMT+3

În istoria circuitului masculin de tenis există câteva rivalități spectaculoase. Deși mulți ar spune că bătăliile dintre Federer și Nadal sunt cele mai numeroase și mai tari, există alte două rivalități fabuloase, care se clasează înaintea seriei de meciuri dintre elvețian și spaniol.

Rafael Nadal és Roger Federer Fokvárosban egy bemutató mérkőzésen 2020. február 8-án

Credit imagine: AFP

Roger Federer și Rafael Nadal sunt poate cei mai populari tenismeni din istorie în circuitul masculin de tenis. Elvețianul are fără îndoială cea mai largă bază de suporteri, iar spaniolul reprezintă de asemenea un idol pentru iubitorii sportului alb, dar și a sportului în general. Mulți ar putea spune că bătăliile dintre cei doi sunt cele mai numeroase, însă adevărul este altul.
Roger Federer și Rafael Nadal au disputat de-a lungul carierelor lor nu mai puțin de 43 de partide, ibericul având avantajul direct, el conducând cu scorul de 26-17. Primul meci direct dintre cei doi a avut loc la Miami în 2003, atunci când ibericul s-a impus în turul al treilea cu scorul de 6-3, 6-3. Ultima confruntare directă avea loc la Wimbledon, în 2019, atunci când Federer a avut câștig de cauză în semifinale, elvețianul impunându-se cu scorul de 7-6 (3), 1-6, 6-3, 6-4.
CITEȘTE ȘI:

Federer – Nadal, a treia cea mai mare rivalitate din tenis

În topul celor mai spectaculoase rivalități din tenis, pe primul loc, se regăsesc bătăliile dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, care s-au confruntat în circuit de nu mai puțin de 59 de ori. Sârbul conduce la întâlnirile directe cu 30-29. Primul lor duel direct a avut loc la Roland Garros în 2006, acolo unde ibericul s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4 (RET. Djokovic), iar ultima tot la Roland Garros, anul acesta, unde tot spaniolul a avut câștig de cauză, impunându-se în sferturi în 4 seturi.
Pe locul al doilea se regăsește rivalitatea dintre Novak Djokovic și Roger Federer, care s-au luptat pe teren de 52 de ori. Prima confruntare a avut loc pe zgura de la Monte Carlo în 2006, acolo unde elvețianul s-a impus în turul 1 în 3 seturi. Ultimul meci direct a avut loc pe hardul de la Australian Open, în 2020, acolo unde Nole a câștigat cu scorul de 7-6, 6-4, 6-3, în faza semifinalelor.
Pe locul 4 în topul rivalităților e tot Novak Djokovic, de data aceasta cu Andy Murray. Cei doi s-au confruntat de 38 de ori, sârbul conducând cu 26-12. Mai exact, al doilea cel mai titrat tenismen din istorie (ATP), Novak Djokovic, are bilanț pozitiv cu toți ceilalți membri din grupul select "The Big Four".
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct, în perioada 23-26 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Se apropie Laver Cup 2022, cu Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo