Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer, Nadal sau Djokovic? Cine ar fi GOAT-ul dacă Grand Slam-urile se jucau pe sistemul "cel mai bun din 3 seturi"

Irina Aldea

Publicat 01/08/2022 la 16:00 GMT+3

O nouă statistică apărută în presa din Franța oferă o nouă viziune cu privire la GOAT-ul din tenis, un scenariu în care turneele de Grand Slam s-ar fi jucat pe sistemul "cel mai bun din 3 seturi" și nu "cel mai bun din 5", așa cum e în prezent. Pozițiile legendarilor Federer, Nadal și Djokovic ar fi modificate în mod drastic.

Novak Djokovic și Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

În prezent, Rafael Nadal conduce cursa titlurilor de Grand Slam, ibericul având 22, după ce a câștigat în 2022 titlurile de la Australian Open și Roland Garros. Legendarul tenismen spaniol e urmat de Novak Djokovic, care are 21 de titluri majore. Sârbul a cucerit anul acesta doar titlul de la Wimbledon, iar la Australian Open, acolo unde era campionul en-titre, nu a fost lăsat să participe.
Cei doi sunt urmați în clasamentul istoric al titlurilor de Grand Slam de legendarul Roger Federer. Elvețianul a rămas la 20 de titluri majore, ultimul câștigat fiind în 2018, la Australian Open. Nadal va fi probabil singurul membru al grupului select The Big Three care va participa la US Open, astfel că ibericul se poate distanța iar la 2 titluri majore de Djokovic, care nu are în prezent voie să intre în SUA din cauza statutului său de nevaccinat.
CITEȘTE ȘI:

Federer, Nadal sau Djokovic? Cine ar fi GOAT-ul dacă Grand Slam-urile se jucau pe sistemul "cel mai bun din 3 seturi"

Francezii de la Sport-Rama au oferit o nouă viziune asupra cursei pentru supremație în tenisul mondial masculin. Dacă pe sistemul "cel mai bun din 5 seturi", Rafael Nadal e primul, Djokovic al doilea, iar Federer al treilea, pe sistemul "cel mai bun din 3 seturi", situația s-ar schimba dramatic pentru sârb, care a avut câteva reveniri memorabile în cariera sa, de la 0-2 la seturi.
Rafael Nadal ar avea 19 titluri în palmares în sistemul de cel mai bun din 3 seturi la turneele de Grand Slam, iar ibericul ar fi urmat nu de Djokovic, ci de Federer, cu 18 titluri majore. Dacă în realitate sârbul are 21, pe sistemul "cel mai bun din 3 seturi", Nole ar avea doar 13 titluri de Grand Slam în palmares. Această statistică confirmă ideea că Djokovic are mai multe dificultăți în a intra într-un meci în comparație cu Nadal și Federer și, prin urmare, "pierde" seturi mai ușor. Totodată, această statistică arată cât de rezistent e sârbul la presiunea de a fi eliminat și că nu poate fi niciodată scos din calcul, chiar dacă e condus, asta pentru că puterea lui de motivare este nebănuită.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo