Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Federer, Nadal și Djokovic nu sunt de neînlocuit!" Medvedev promite show de la noua generație de tenismeni

Irina Aldea

Publicat 26/11/2021 la 14:13 GMT+2

Al doilea jucător de tenis al lumii, Daniil Medvedev, susține că generațiile dinaintea erei lui Federer, Nadal și Djokovic au fost mult mai "slabe" decât cei 3 legendari tenismeni. Rusul a precizat că se simte încrezător în generația următoare de tenismeni.

NITTO ATP FINALS : Medvedev interview

Credit imagine: Eurosport

După înfrângerea încasată în finala Turneului Campionilor în fața lui Alexander Zverev, Medvedev a vorbit despre cursul tenisului masculin și modul în care spectatorii sunt mereu sceptici cu privire la viitoarea generație de tenismeni. Federer (40 de ani), Nadal (35) și Djokovic (34) se laudă cu un total uimitor de 60 de titluri de Grand Slam și cu o dominație fantastică a circuitului în utlimele două decenii.
Daniil Medvedev a precizat că nu va fi în niciun caz rușinos dacă următoarea generație de jucători va câștiga mai puține titluri majore decât cei trei legendari tenismeni, Federer, Nadal și Djokovic, deoarece generația anterioară a câștigat și ea mai puțin decât membrii selectului grup "The Big Three".

Daniil Medvedev, încrezător în viitoarele generații de tenismeni

"Când evoluau Borg și McEnroe și au fost despărțiți de câteva succese, iar apoi și-au încheiat cariera, toată lumea a spus că tenisul s-a terminat, că niciodată nu vom mai vedea tenismeni grozavi. Apoi au venit Sampras și Agassi, au fost în vârf, apoi Sampras s-a retras, a venit și rândul lui Agassi, iar oamenii au spus iar că tenisul s-a sfârșit.
Apoi au venit Federer, Nadal și Djokovic. Dacă întrebai oamenii ce cred despre tenis înainte de apariția lor ți-ar fi spus că sportul alb nu va mai fi niciodată interesant. La fel este și acum. Nimeni nu este de neînlocuit. Tenisul e un sport grozav, așa că nu văd de ce generația noastră nu ar putea să mulțumească spectatorii. Desigur, poate că nu câștigăm 20 de titluri de Grand Slam fiecare, dar să fim serios, nici înainte de Roger, Rafa și Novak nu a existat așa ceva. Cei dinainte au fost mai slabi decât ei. Cu siguranță nu va fi o rușine", a spus Medvedev.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo