Situația cu incendiile de vegetație din Australia se înrăutățește, iar natura se confuntă cu uriașe consecințe. Înainte de primul mare turneu al anului, Australian Open, mai mulţi jucători şi jucătoare de tenis, printre care Roger Federer, Rafael Nadal şi Serena Williams, vor participa, pe 15 ianuarie, la meciuri demonstrative pentru ajutorarea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia.
Alături de cei trei granzi din sportul alb vor mai fi prezenţi pe teren la Melbourne Naomi Osaka, Caroline Wozniacki, Nick Kyrgios şi Stefanos Tsitsipas.Într-o altă acţiune caritabilă, stabilită de mai mult timp şi ale cărei fonduri vor fi folosite pentru dezvoltarea tenisului în Australia, Simona Halep, Angelique Kerber şi alţi jucători vor disputa partide demonstrative, duminică, la Adelaide, unde sunt programate săptămâna viitoare turnee ATP şi WTA.

Ajutor pentru victimele incendiilor din Australia

Laver Cup
Cine câștigă a patra ediție a Laver Cup. Pariul lui Roger Federer înaintea evenimentului din Chicago
IERI LA 15:09
Cel puţin 25 de oameni au murit pe întreg teritoriul australian de la izbucnirea incendiilor în toate statele australiene, iar mii de persoane şi-au pierdut locuinţele.Aproape 100.000 de kilometri pătraţi au fost afectaţi de incendii, în majoritate păduri şi parcuri naţionale. Jumătate de miliard de animale au avut de suferit doar în Noua Galie de Sud, iar milioane de exemplare au murit, potrivit ecologiştilor de la Universitatea din Sydney.
În plus, aerul este irespirabil pe teritoriul Australiei. "Calitatea aerului la Sydney este îngrozitoare în această dimineaţă. M-am trezit pentru că simțeam un puternic miros de fum în camera de hotel. Indexul calităţii aerului arată 454 în acest moment. Nu pot vedea Sydney Cricket Ground", a transmis jurnalistul Stuart Fraser pe contul personal de Twitter.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
IERI LA 08:58
Tenis
Roger Federer, nerăbdător să revină în competiții! Ce spune despre parcursul lui Djokovic din 2021
20/09/2021 LA 14:17