Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Federer nu a avut asta, sper că nu va fi la fel și la el!" Îngrijorări privind situația lui Andy Murray

Andrei Nicolae

Publicat 01/04/2024 la 11:19 GMT+3

Andy Murray s-a accidentat la Miami, iar scoțianul a anunțat recent că nu va participa la două turnee importante din calendarul ATP. Triplul campion de mare șlem e în pericol să nu își încheie cariera pe teren, iar acest aspect îl îngrijorează pe John Lloyd, prima "rachetă" a Marii Britanii din anii '80, care ar vrea ca jucătorul de 36 de ani să aibă un "tur de rămas bun".

Andy Murray (l.) and Roger Federer 2015 in Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Andy Murray trece prin momente dificile chiar în sezonul în care urmează să își ia "adio" de la tenis. Scoțianul s-a accidentat la cel mai recent turneu la care a participat, cel de la Miami, după care a anunțat că nu va merge nici la Masters-ul de la Monte Carlo, nici la competiția de nivel ATP 250 din Munchen.
În acest moment, toți fanii britanicului speră ca acesta să fie apt măcar pentru sezonul de iarbă, în cazul în care nu va putea participa nici la Roland Garros. De aceeași părere este și John Lloyd, fost ocupant al locului 21 mondial în ierarhia ATP, care ar vrea să îl vadă pe triplul campion de Grand Slam având un "tur de rămas bun".
Fosta primă "rachetă" a Marii Britanii a transmis că nu și-ar dori ca Murray să nu își încheie cariera pe terenul de tenis și a făcut o comparație cu Roger Federer, care a fost măcinat de o accidentare în ultima parte a carierei sale și și-a luat "adio" de la sport în turneul demonstrativ de la Laver Cup.
"Sper că va fi măcar 100% apt înainte de sezonul de iarbă. Ar fi oribil dacă nu ar juca la acele turnee. Ne-ar fi plăcut ca Federer să aibă un 'tur de rămas bun', dar nu a avut asta din cauza genunchiului (n.r. probleme medicale). Sper ca nu va fi aceeași situație și la Andy, a avut deja prea mult ghinion în cariera sa de tenis", a spus finalistul ediției din 1977 de la Australian Open, potrivit We Love Tennis.
Citește și:

ANDY MURRAY, LA PĂMÂNT! MARTINA NAVRATILOVA, VERDICT DUR ÎN PRIVINȚA BRITANICULUI

Mai sunt mai puțin de 10 săptămâni până la începerea sezonului pe iarbă și puțin peste trei luni până la Wimbledon, unde Murray plănuia să joace pentru ultima dată înainte de retragere. De asemenea, el și-a propus o ultimă participare la Jocurile Olimpice de la Paris, dar toate aceste planuri sunt acum sub semnul întrebării.
Gramul de optimism al lui Andy Murray nu este privit cu ochi buni, iar Navratilova, fosta mare campioană din tenisul mondial feminin, a oferit un verdict dur: "Mi-am luxat glezna grav, dar nu mi-am rupt niciodată un ligament. Va dura ceva timp. Timpul nu este de partea sa. Nu arată deloc bine", a declarat Navratilova pentru Sky Sports Tennis.
"Nu știu cum poți să te recuperezi suficient de bine pentru a te simți stabil pe terenul de tenis, să nu te rănești și să nu suferi accidentări în alte părți ale corpului și să revii în această formă de joc. Este tragic și a trecut prin atât de multe. Îi doresc tot ce e mai bun, dar nu arată bine deloc", a mai spus Navratilova pe acest subiect.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo