Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer și cea mai drastică înfrângere a carierei. Cine e adversarul care nu i-a cedat niciun game

Irina Aldea

Actualizat 27/05/2020 la 18:10 GMT+3

Roger Federer a cedat o singură dată fără a câștiga niciun game. Se întâmpla pe vremea când era junior și avea doar 10 ani.

Roger Federer ar putea reveni pe teren în această vară

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer nu mai are nevoie de introducere. Mulţi îl consideră cel mai bun tenismen din toate timpurile, iar acest titlu care i se atribuie elveţianului poate fi contestat de prea puţini rivali din circuit. Este cel mai titrat jucător de tenis în acest moment, cu 20 de titluri majore, și nu are de gând să renunțe deocamdată la cariera extraordinară pe care a construit-o de-a lungul timpului.
Totuşi, un fapt mai puţin cunoscut despre legendarul tenismen din Ţara Cantoanelor este că a pierdut cu un dublu 6-0 un meci pe vremea când era doar un junior talentat, care promitea multe, dar căruia nu-i era promis viitorul pe care avea să-l aibă. Federer a pierdut în circuitul masculin de tenis un set la 0 de patru ori, în faţa lui Vince Spadea, Pat Rafter și Byron Black. Ultima dată când a cedat atât de clar un set s-a întâmplat cu Rafael Nadal, în finala de la Roland Garros din 2008.

Roger Federer și cea mai drastică înfrângere a carierei

Dar, pe vremea junioratului, când avea doar 10 ani, în august 1991, micul Roger ceda în mod clar în faţa lui Reto Schmidli, în vârstă de 13 ani, cu un dublu 6-0. Pe atunci, Reto visa să ajungă un mare jucător de tenis, însă drumul său a luat o întorsătură cu totul şi cu totul diferită, iar în prezent este ofiţer de poliţie.
Reto Schmidli
Pe Roger Federer îl puteți revedea miercuri, de la ora 20, pe Eurosport 1, într-un meci clasic, duelul nebun de la Roland Garros 2008 cu Gael Monfils, în cadrul emisiunii exclusive You Say, We Play.
Meciul a avut loc la Centrul de Ten Grussenholzli din Pratteln, un oraș situat foarte aproape de Basel, locul în care s-a născut, a crescut şi s-a dezvoltat Roger Federer. Schmidli nu s-a mai întâlnit de atunci cu Federer pe un teren de tenis şi spunea în urmă cu mult timp că nu a crezut niciodată despre Roger că va ajunge un campion.
Știa deja ce să facă pe terenul de tenis, dar încă nu avea armele necesare pentru a reuşi. Făcea prea multe greșeli neforțate, de aceea am câștigat atât de ușor atunci. Nu a însemnat prea mult pentru mine pentru că el avea 10 ani, eu 13. Totuşi, planul lui de joc era clar. El a crescut foarte mult într-un timp scurt. Eu am continuat să mă dezvolt, dar lent, la un nivel inferior. Aveam un serviciu bun, reverul era la fel, dar nu am avut calitatea de a deveni un jucător de tenis excelent, aşa cum s-a întâmplat cu Roger. Este o amintire frumoasă pe care o am, mai ales atunci când îl privesc la TV câștigând toate cele turnee mari. Nimeni altcineva nu poate spune că l-a bătut pe Roger cu 6-0, 6-0. Cred că oricine l-ar fi putut învinge în acea zi, am fost norocos să fiu eu – Reto Schmidli
Reto şi Roger se mai întâlnesc ocazional şi în prezent, în cadrul turneului din Basel, care are loc în luna octombrie. "Mă salută şi acum. Nu am vorbit niciodată despre acel meci, însă sunt fericit că mă recunoaşte. Succesul te poate face să-ţi pierzi capul, dar el nu s-a schimbat deloc, deşi a reuşit atât de multe în tenis", a mai spus Reto Schmidli.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo