Ferrero, răspuns la "întrebarea de un milion de dolari"! L-ar mai antrena vreodată pe Alcaraz după despărțirea controversată?
Juan Carlos Ferrero a vorbit deschis despre despărțirea de Carlos Alcaraz și a demontat zvonurile privind motivele rupturii. Fostul lider mondial a explicat ce s-a întâmplat în culise și a răspuns la întrebarea care îi macină pe fanii tenisului: ar accepta să-l antreneze din nou pe actualul număr 1 ATP?
Carlos Alcaraz, campion în premieră la Australian Open! Top 5 puncte din finala cu Novak Djokovic
Sursa video: Eurosport
Despărțirea dintre Juan Carlos Ferrero și Carlos Alcaraz, produsă în decembrie 2025, a fost una dintre cele mai surprinzătoare rupturi din tenisul ultimilor ani. După o colaborare de șapte ani, încununată cu 24 de titluri - dintre care șase de Grand Slam - drumurile celor doi s-au separat brusc, lăsând loc multor speculații.
Fostul lider mondial a vorbit deschis despre acest moment într-un interviu acordat emisiunii "El Cafelito", explicând cum a gestionat ruptura și dacă ar accepta, în viitor, să revină în echipa celui care a devenit numărul 1 mondial.
Povestea colaborării dintre Ferrero și Alcaraz a început în 2018, când tânărul spaniol, în vârstă de doar 15 ani, a ajuns la academia lui Ferrero din Villena. Sub îndrumarea fostului campion de la French Open, Alcaraz a urcat rapid în elita tenisului mondial. Momentul definitoriu a venit în 2022, când ibericul a câștigat primul său titlu major la US Open, devenind cel mai tânăr lider mondial din istoria ATP.
În decembrie 2025, însă, cei doi au decis să încheie colaborarea. Locul lui Ferrero în staff-ul lui Alcaraz a fost preluat de Samuel Lopez, antrenor care lucra deja în cadrul academiei din Villena.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic și Alcaraz "au topit" internetul la Indian Wells! Toate privirile au fost pe cei 2 "titani"
- Samuel Lopez i-a setat lui Alcaraz marele obiectiv pentru 2026! "Un plan ambițios, dar posibil!"
Ferrero a explicat motivele despărțirii de Carlos Alcaraz
În ultimele luni au circulat numeroase teorii despre ruptura dintre cei doi, de la motive financiare până la schimbarea locului de antrenament. Ferrero a respins însă ferm aceste variante.
"Emoțional sunt bine, au trecut deja trei luni și trebuie să mergem mai departe", a spus Ferrero. "La început a fost complicat, pentru că atunci când îl văd pe Carlos jucând există un amestec de dorința de a-l vedea reușind și tristețea că nu mai sunt acolo".
Fostul lider mondial a ținut să clarifice și detaliile contractuale: "Contractul meu urma să fie reînnoit la finalul anului dacă nu apăreau schimbări. Nu a fost vorba despre bani sau despre faptul că el nu ar mai fi vrut să se antreneze la Villena".
Ferrero a explicat că despărțirea a fost rezultatul unor diferențe de viziune: "În cele din urmă nu am gândit la fel despre cum să continuăm să lucrăm împreună. Nu am ajuns la un acord și a fost vorba de lucruri private care s-au întâmplat în interiorul echipei".
După despărțire, Alcaraz a continuat să impresioneze. Spaniolul are un bilanț perfect în 2026 (12–0) și a cucerit deja două titluri importante: Australian Open și Qatar Open. Victoria de la Melbourne a fost istorică, Alcaraz devenind cel mai tânăr jucător care reușește Career Grand Slam-ul. Totuși, în discursul său nu l-a menționat pe Ferrero, lucru criticat de unii oameni din tenis, inclusiv de Toni Nadal.
Ferrero a confirmat că intenționează să revină pe circuitul ATP în rol de antrenor, deși nu a acceptat încă nicio ofertă: "Voi reveni înn circuit. Simt că mai am multe de oferit și am primit deja multe propuneri, dar încă nu am motivația necesară pentru a accepta una dintre ele".
Întrebat direct dacă ar reveni vreodată în echipa lui Alcaraz, răspunsul a fost cât se poate de clar: "Știu că, dacă Carlos mi-ar cere vreodată să revin, nu aș putea spune nu".
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)