Ferrero și-a creionat planul de bătaie! Ce va face antrenorul după despărțirea de Alcaraz

Juan Carlos Ferrero s-a despărțit de Carlos Alcaraz, motivul principal fiind unul cerințe ale liderului mondial care nu aveau legătură cu tenisul. Antrenorul și-a creionat deja planul pentru următoarea perioadă și își va lua o vacanță, urmând ca, peste câteva luni, să ia în considerare ofertele pe care le va primi.

Juan Carlos Ferrero

Credit imagine: Getty Images

Tenisul mondial a fost zguduit miercuri de vestea neașteptată: Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero și-au încheiat colaborarea după mai bine de șapte ani. Decizia a fost confirmată de ambele părți prin postări pe conturile de socializare, în timp ce Samuel Lopez va prelua rolul de antrenor principal, cel puțin până după Australian Open. Totuși, mesajul lui Ferrero, în care menționa că "mi-ar fi plăcut să continui", a stârnit numeroase speculații.
Indiferent de ce s-a întâmplat între cei doi, un lucru este clar și anume că Ferrero a devenit liber de contract. Se pare că, în ultimele zile, fostul câștigător de Grand Slam și-a conturat și un plan, dezvăluit de cunoscuta publicație Clay.
Pentru următoarele luni, Ferrero nu are de gând să mai fie implicat în tenis. Pauza ar urma să dureze între două și opt luni. Când îi va reveni pofta de a antrena, ibericul va asculta propunerile pe care le va primi și, dacă va avea o ofertă interesantă, va reveni în circuitul ATP.

Juan Carlos Ferrero ar fi fost tratat într-un mod incredibil

Printre posibilele motive vehiculate ale rupturii dintre Ferrero și Alcaraz s-a numărat și cel al părții financiare. În plus, un potențial conflict de interese legat de academiile pe care le dețin amândoi, precum și tensiunea cauzată de călătoriile constante pe care Ferrero, care este tată a trei copii, trebuie să le facă au fost alte motive invocate.
Cunoscuta publicație Marca a făcut rost de informații incendiare cu privire la despărțirea dintre Alcaraz și Ferrero, la prima vedere părând că antrenorul a fost tratat cu lipsă de respect de către liderul mondial.
Întâi de toate, Ferrero ar fi primit un deadline de 48 de ore pentru a da răspunsul în privința noului contract. Fostul câștigător de Grand Slam a fost cel care l-a propulsat pe Alcaraz în tenis și a contribuit din plin la ascensiunea fabuloasă a acestuia. Astfel, cu certitudine, un deadline de doar 48 de ore al unui angajament pus pe masă fără a fi discutat în prealabil i-a lăsat antrenorului un gust amar.
În articolul publicat de spanioli apare și informația cu privire la salariu și ea este cât se poate de reală. Ferrero ar fi urmat să aibă o leafă mult mai mică, dar această condiție nu ar fi fost un impediment pentru antrenor! Marea nemulțumire a lui Ferrero era legată de condiții care nu aveau legătură cu tenisul și pe care "le-a considerat inacceptabile", acesta fiind motivul pentru care nu a acceptat noul contract.
Rămâne de văzut ce informații vor mai apărea în următoarele zile, dar un lucru este cert: Ferrero a fost foarte dezamăgit de întreaga situație și a fost nevoit să spună "pas" propunerii.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo