Fils s-a schimbat la faţă şi "i-a bătut obrazul" lui Medvedev după ce a văzut cum celebrează rusul, chiar în faţa lui
Publicat 14/03/2025 la 12:11 GMT+2
Daniil Medvedev, unul dintre cei mai fair-play jucători din circuit, a sărit calul la finalul partidei cu Artur Fils, din sferturile Indian Wells, bucurându-se ostentativ. Francezul a părut extrem de deranjat de atitudinea rusului, dar acesta şi-a cerut scuze pe loc, conştient că al său comportament l-a deranjat pe adversar.
Daniil Medvedev, tras derrotar a Arthur Fils en los cuartos de final de Indian Wells 2025
Credit imagine: Getty Images
Rusul Daniil Medvedev, finalistul ultimelor două ediţii la turneul din California, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de francezul Arthur Fils, scor 6-4, 2-6, 7-6 (9/7). Setul al treilea a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă după ce reprezentantului Hexagonului i-a curs sânge din nas, iar, în final, rusul s-a dovedit a fi mai concentrat și mai proaspăt.
În contextul unui start de sezon complet ratat, presiunea pe Daniil crescuse enorm, astfel că la final s-a bucurat ca un copil, țopăind pe teren. A fost o bucurie pe care rusul, extrem de fair-play, a regretat-o imediat, conștient că adversarul ar fi putut să catalogheze comportamentul său lipsit de fair-play.
Numărul 6 mondial a vorbit despre imposibilitatea de a se controla, ca urmare a tensiunii acumulate, chiar pe teren, dar a revenit asupra subiectului la conferința de presă. Arthur Fils s-a schimbat la față când a văzut atitudinea ușor ostentativă a rusului, și i-a "bătut obrazul". Perfect conștient că a întrecut măsura, mai ales că el e un tenismen extrem de discret în general, Medvedev a dezvăluit că a încercat să îl asigure pe tânărul francez că nu a fost nimic personal, ci doar o "explozie" de adrenalină. Rusul probabil a simțit că îi scapă din nou un meci ca și câștigat printre degete, astfel că e total de înțeles exuberanța de la final.
"Am pierdut trei meciuri foarte strânse anul acesta, dintre care în două am fost foarte aproape de a câștiga, împotriva lui Tien și Griekspoor. Cu cât pierzi mai multe partide astfel, cu atât pierzi mai multă încredere și acele eșecuri te "urmăresc". Dacă aș fi pierdut și acest meci, m-aș fi simțit teribil, sunt convins.
Așa cum, dacă aș fi reușit să câștig la prima mea minge de meci, probabil că aș fi fost mai puțin entuziasmat. Am fost surprins să câștig acel punct și mi-a crescut adrenalina. Nu m-am putut controla și am sărit ca un copil chiar în fața lui Arthur. Am văzut că nu i-a convenit, dar i-am spus imediat, la fileu: "Îmi pare rău, omule, de obicei nu sărbătoresc așa". Chiar regret că nu m-am controlat, dar, hei, se poate întâmpla", a spus Medvedev în conferința de presă de după meci.
Pentru a 3-a sa finală la rând în California, Medvedev va da piept cu Holger Rune, care a trecut în sferturile de finală de Tallon Griekspoor, cel care îl eliminase anterior pe Zverev. Olandezul a condus cu 1-0 la seturi, dar tânărul danez a revenit şi s-a impus cu 5-7, 6-0, 6-3.
Rusul şi danezul vor fi pentru a 3-a oară faţă în faţă, scorul fiindu-i favorabil lui Medvedev, 2-1. Ultimul duel direct dintre cei doi a avut loc chiar la Indian Wells, anul trecut, când moscovitul s-a impus cu 7-5, 6-4 în faza sferturilor de finală.
În cealaltă semifinală de la Indian Wells faţă în faţă vor fi Carlos Alcaraz şi Jack Draper, astfel că sunt şanse mari să asistăm la o reeditare a ultimelor două finale din California. Atât în 2023, cât şi în 2024 Alcaraz a câştigat trofeul după ce s-a impus în ultimul act în faţa lui Medvedev.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo