articol scris de Nicu Alexandru Savin
Se poate spune orice despre acest turneu cu reguli speciale pentru tenismeni și telespectatori, dar felul în care s-a încheiat a fost unul de-a dreptul dramatic. În prima semifinală, grecul Stefanos Tsitsipas a trecut de belgianul David Goffin, după 3 seturi echilibrate (15-11, 13-11, 13-12). A doua simifinală, dintre italianul Matteo Berrettini și francezul Richard Gasquet, a fost mult mai echilibrată, Berrettini impunându-se în final în prelungiri (24-8, 12-14, 16-12, 10-13, 2-1).
Finala dintre Berrettini și Tsitsipas a fost una de-a dreptul dramatică. Italianul a câștigat primul set prin punct decisiv, scor 16-15. În setul 2, tot Berrettini a fost mai inspirat și a câștigat cu 15-12 părând că se îndreaptă către un succes lejer. Mai mult decât atât, italianul conducea cu 4-0 în setul 3, moment în care Tsitsipas pur și simplu a renăscut.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58

UTS : Passing de rever superb reușit de Stefanos Tsitsipas în fața lui Matteo Berrettini

Grecul a revenit în meci după ce și-a folosit cartea ”+3 UTS”, care face ca punctul respectiv să se înmulțească cu 3. Astfel un ”as” al lui Tsitsipas în acel moment l-a făcut pe grec să revină de la 0-4, la 3-4. Ulterior, elenul s-a impus cu 14-12 în setul 3, iar mai apoi și l-a adjudecat mult mai clar pe cel de-al 4-lea, scor 14-8.

Finala decisă la un punct

Astfel s-a ajuns în setul decisiv, ”moartea subită” așa cum a fost denumit de către inițiatorii acestui tip de joc. Acolo, Tsitsipas a avut primul șansa de a câștiga, dar a ratat o lovitură ușoară, pentru ca apoi Berrettini să închidă meciul după o dreaptă în cross extraordinară.
Astfel, italianul a ajuns să joace 4 meciuri în două zile, el participând sătămâna trecută și la turneul amical Thiem's Seven, desfășurat în Austria, la Kitsbuhel, pe zgură. Acolo, Berrettini a ajuns în semifinale, unde a fost învins de A.Rublev (câștigătorul turneului după ce la învins pe D.Thiem în finală), iar apoi s-a impus în fața ibericului R.Baustista-Agut în ”finala mică”, scor 6-4,6-2.
https://i.eurosport.com/2020/06/13/2832086.jpg

Berrettini nu știe dacă va merge la US Open

La finalul partidei cu Tsitsipas, sleit de puteri, italianul a declarat: ”Una dintre cele mai mari calități pe care le poate avea un jucător de tenis este capacitatea de a se adapta. Cred că am făcut o treabă bună săptămâna asta.”
Întrebat dacă va participa la US Open, Berrettini a fost optimist, dar nu a dat un răspuns concret: ”Cred că există o mulțime de întrebări la care marile turnee trebuie să răspundă privind problemele de carantină și de călătorie. O să mă gândesc la sănătatea mea și la tenisul meu și apoi voi decide.”
Tenisul masculin este programat să revină odată cu turneul de 500 de puncte de la Washington, programat în perioada 14-21 august. În mod normal, fetele vor reveni mai repede pe teren la o competiție oficială, mai exact pe 3 august, când este programat să înceapă turneul de la Palermo, la care și-a anunțat oficial prezența și Simona Halep.
Tenis
Tsitsipas, declarație controversată despre Medvedev! Cum a catalogat jocul campionului de la US Open
22/09/2021 LA 08:05
Tenis
"Nu mi-am imaginat asta niciodată!" Tsitsipas, despre problemele cu care s-a confruntat în 2021
18/09/2021 LA 08:00