Fostul antrenor al lui Sinner, opinie surpriză despre suspendare! De ce pauza îl va ajuta pe italian

Riccardo Piatti, fostul antrenor al lui Jannik Sinner, a oferit o perspectivă surprinzătoare privind suspendarea pentru dopaj a liderului ATP. În opinia renumitului tehnician, pauza de 3 luni îl va ajuta pe italian, așa cum s-a întâmplat și în perioada pandemiei. În același timp, Piatti nu s-a arătat surprins de lipsa de sprijin pentru Jannik din partea celorlalți jucători din circuit.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner mai are puțin peste două luni de ispășit din suspendarea primită pentru dopaj. Liderul ATP a acceptat o pedeapsă de 3 luni, în urma unui acord cu WADA, care a dus la închiderea cazului său fără a mai fi rejudecat la TAS.
Sinner a ratat deja turneul de la Doha din acest motiv, iar în perioada următoare va absenta și de la alte turnee importante: Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Madrid. Revenirea sa se va produce la începutul lunii mai, la Mastersul de la Roma, când e de așteptat să fie primit cu ovații de fanii săi, la Foro Italico. Până atunci, Sinner are dreptul de a se antrena, dar până pe 13 aprilie nu o poate face într-un complex afiliat unei Federații și deocamdată nu se știe unde se va pregăti.

Ricardo Piatti crede că Sinner poate avea un mare avantaj datorită pauzei luate de la tenis, din cauza suspendării pentru dopaj

Orice pauză de la tenis poate fi dăunătoare pentru jucători, dar Sinner ar putea-o transforma într-un marea avantaj. Cel puțin asta susține Riccardo Piatti, fostul său antrenor, care e convins că Jannik va ști să gestioneze în favoarea sa perioada de inactivitate. Renumitul antrenor italian a oferit și un exemplu din trecut, dezvăluind că Sinner a progresat enorm în timpul pauzei generate de pandemia de Covid, în 2020.
"Nu am mai intrat în contact cu el de mult, dar cred că în mintea lui el știe ce are de făcut. Știe că trebuie să se concentreze pe ceea ce trebuie să facă și nu pe ceea ce spun alții. Cu calendarul actual, unde recuperarea a devenit mai complicată, mai ales după Australian Open, mă face să cred că această situație este de fapt foarte bună pentru Sinner. Acum se poate pregăti să câștige celelalte trei turnee de Grand Slam.
Îmi amintesc un alt moment important din cariera sa, când a câștigat finala ATP Next Gen. Un an mai târziu, nivelul său fizic nu era la cel mai înalt nivel. Apoi a venit pandemia de Covid și i-a oferit brusc lui Jannik șansa de a munci foarte mult. Era la Monte Carlo, lucrând la condiția fizică de trei ori pe zi și jucând tenis în fiecare zi. Și apoi, la sfârșitul anului, a ajuns în sferturile de finală de la Roland Garros.
Dacă nu ar fi avut acea perioadă de antrenament, ar fi fost mai greu pentru că, desigur, și-ar fi dorit să concureze și, dar când concurezi tot timpul, nu poți construi. Deci acea parte a carierei lui a fost foarte importantă, iar acum cred că acest moment devine foarte important pentru a deschide o nouă eră pentru el", a spus Piatti în cadrul unui interviu acordat pentru Tennis Majors.
Acordul WADA - Sinner a stârnit un val de reacții în lumea tenisului, majoritatea jucătorilor, experților și specialiștilor considerând că modul în care s-a terminat cazul de dopaj al liderului ATP arată lacunele unui sistem care nu funcționează deloc bine. Prea puțină lume consideră că Sinner s-a dopat, însă mulți susțin că a beneficiat de tratament preferențial.
Piatti a vorbit și despre acest aspect și nu s-a arătat deloc surprins de faptul că fostul său elev nu are sprijinul unanim din partea colegilor de circuit: "Cunosc o mulțime de jucători. Nu sunt niciodată uniți, asta este imposibil. Dacă mă întrebați dacă sunt surprins că Jannik nu a primit prea mult sprijin, răspunsul este nu. Nu sunt surprins. Repet, pentru că îi cunosc pe jucători. Dacă li s-ar fi întâmplat lor, ar fi spus că este un dezastru. Dar dacă i s-a întâmplat altcuiva, nu este un dezastru. Așa funcționează mentalitatea lor. Dar repet, este un sport individual, așa că să existe unitate este dificil.".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo