Fritz către adversar, după titlu lde la Washington: "Îți mulțumesc că mi-ai permis această victorie"

Eurosport on Google

Americanul Taylor Fritz, numărul 10 mondial, a câştigat, luni, turneul ATP 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari, învingându-l pe tânărul spaniol Rafael Jodar (19 ani) într-o finală amânată cu o zi din cauza vremii. Finalistul de la US Open 2024 a avut doar cuvinte de laudă pentru adversarul său, care traversează un sezon de excepție.

Fritz vince il torneo di Washington 2026

Credit imagine: Getty Images

Programată iniţial pentru duminică şi ulterior amânată pentru luni, finala s-a încheiat după o oră şi 49 de minute cu victoria în două seturi, 7-6 (7/2), 6-4, pentru Fritz, cap de serie numărul 3 şi unul dintre favoriţii turneului.
Jucătorul american în vârstă de 28 de ani, care şi-a asigurat victoria la a cincea minge de meci în faţa lui Jodar, şi-a adjudecat astfel al unsprezecelea titlu din carieră şi primul din acest an.
El disputase trei finale în 2026, pierzându-le pe toate în faţa unor compatrioţi: în faţa lui Ben Shelton la Dallas (în februarie) şi la Stuttgart (în iunie), iar apoi în faţa lui Frances Tiafoe la Halle (în iunie).

Taylor Fritz, plecăciune în fața lui Rafa Jodar după finala de la Washington

Americanul, conștient de potențialul enorm al spaniolului și de sezonul fantastic pe care tânărul iberic îl are, a oferit un moment de pus în ramă la ceremonia de premiere.
"Ești incredibil de tânăr și vei fi chiar mai bun decât ești acum", a început Fritz, în aplauzele mulțimii. Yankeul, în vârstă de 28 de ani, a vorbit cu umor despre diferența de vârstă dintre ei înainte de a lăuda progresul spaniolului. "Tot ce-mi mai rămâne este să îmbătrânesc, așa că îți mulțumesc foarte mult că mi-ai permis această victorie astăzi", a glumit campionul, stârnind zâmbete atât din partea lui Jodar, cât și a spectatorilor.
Fritz și-a încheiat discursul cu un mesaj de admirație pentru spaniol: "Ceea ce realizezi în acest sezon este impresionant". Discursul lui Fritz reflectă impactul pe care Jodar l-a avut asupra circuitului ATP în ultimele luni. Deși nu a putut câștiga primul său titlu ATP 500, Rafa a demonstrat încă o dată la Washington că poate concura de la egal la egal cu unii dintre cei mai buni jucători din lume. Parcursul său strălucit până în finală i-a permis să acumuleze un număr semnificativ de puncte și să obțină un clasament record în carieră, intrând pentru prima oară în rândul celo mai buni 15 jucători ai lumii.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo