Eurosport
"Furtul secolului!" Sam Querrey, fabulos! Ce a făcut când a aflat cât costă să schimbi câteva mingi cu Nadal și Alcaraz
De
Publicat 27/02/2024 la 19:08 GMT+2
Duelul Nadal - Alcaraz, din demonstrativul de la Las Vegas, va genera venituri uriașe. Fanii au plătit deja milioane de dolari pentru a juca împotriva celor doi, înainte de duelul amical. Sam Querrey, care s-a retras în 2022 din tenis, a avut o reacție genială în momentul în care a aflat cât costă să schimbi câteva mingi cu cei doi spanioli din generații diferite.
Sam Querrey, Carlos Alcaraz & Rafael Nadal
Credit imagine: Eurosport
Nadal și Alcaraz vor da piept în Statele Unite ale Americii pe data de 3 martie, iar confruntarea dintre ei e denumită "The Netflix Slam". S-a pus problema ca disputa să fie suspendată, după ce Carlitos s-a accidentat la Rio, dar acesta a anunțat că nu se gândește să absenteze de la acest eveniment unic. E și normal, așteptările fanilor sunt uriașe, la fel cum sunt și prețurile biletelor, dar mai ales cele ale sesiunilor private.
Pentru a juca câteva game-uri individual cu Rafa Nadal și Carlos Alcaraz, fanii vor plăti 150.000 de dolari. Înscrierile deja s-au terminat, iar yankeii sunt nerăbdători să schimbe mingi cu cei doi mari campioni, în ciuda prețului piperat. În acest moment nu mai există niciun loc disponibil, astfel că inițiativa americanilor a prins excelent la public.
CITEȘTE ȘI:
Sam Querrey, fabulos! Ce a făcut când a aflat cât costă să schimbi câteva mingi cu Nadal și Alcaraz
Desigur, această informație a trezit indignarea fanilor pe rețelele de socializare din cauza prețului foarte ridicat. La acest eveniment vor participa, printre alții, și Sam Querrey și John Isner, care vor încasa doar 2.000 de dolari pentru o sesiune privată de antrenament. În mod hilar, Querrey a numit sesiunea privată de antrenament cu el și Isner "furtul secolului".
Querrey, câștigător a 10 titluri ATP și fost număr 11 mondial care s-a retras în 2022, joacă în prezent pickleball. Americanul s-a întrebat ce ar primi oamenii de la el în schimbul a 150.000 de dolari: "Dacă vrei să joci tenis cu Isner și cu mine, asta înseamnă că trebuie să oferi 2.000 de dolari. Este furtul secolului. Dar lasă-mă să-ți spun ce primești de la mine pentru 150.000 de dolari. Îți plimb câinele, te învăț cum să împăturești rufele. Îți voi da chiar și o lecție psihologică despre cum să nu câștigi un turneu major", a glumit Querrey.
"Îți voi face taxele, îți voi pregăti prânzul. Te voi învăța cum să faci un conținut uimitor în social media. Te voi înveli înainte de somn. Și, din moment ce nu vei câștiga un Slam, te voi învăța următorul cel mai bun lucru, cum să joci pickleball", a spus semifinalistul din 2017 de la Wimbledon, stârnind reacții pe rețelele de socializare.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo