Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabi Ruse și Laura Paar, primele românce care au jucat meciuri oficiale la reluarea circuitului WTA

Cezara Paraschiv

Actualizat 02/08/2020 la 13:09 GMT+3

Gabriela Ruse și Laura Paar sunt primele jucătoare de tenis din România care au jucat meciuri oficiale la reluarea sezonului WTA. Ambele “tricolore” au obținut victorii în calificările turneului WTA de la Palermo și au access în turul doi al tabloului preliminar.

Gabriela Ruse a fost prima jucătoare din România care a concurat la Palermo

Credit imagine: EFE

Sâmbătă seară, Gabriela Ruse (176 WTA) a trecut fără emoții de italianca Dalila Spiteri, scor 7-5, 6-2. Spiteri, aflată abia pe locul 640 WTA, a primit o invitație în calificări din partea organizatorilor italieni. În turul doi al calificărilor, Gabriela se va duela cu favorita șapte a tabloului, slovena Kaja Juvan (121 WTA), care a jucat mai mult de două ore pentru a reuși să întoarcă soarta partidei inaugurale cu poloneza Magdalena French (victorie cu 2-6, 6-2, 6-4).
Ioana Laura Paar (fostă Andrei, înainte de căsătorie, aflată pe locul 203 WTA) s-a impus în fața olandezei Bibiane Schoofs (186 WTA), scor 6-2, 1-6, 6-2 și o va înfrunta mai departe pe a doua favorită a calificărilor, spaniola născută la Chișinău, Aliona Bolșova, una dintre revelațiile de la Roland Garros 2019 (cu o prezență în optimile de finală).

Reluarea circuitului WTA, marcat de un caz de coronavirus

Sâmbătă, reprezentanții WTA au confirmat oficial că una dintre jucătoarele înscrise la turneul de la Palermo a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, COVID-19. Numele sportivei nu a fost făcut public.
WTA a mai punctat că sportiva, dar și toți cei cu care aceasta a intrat în contact, au fost izolați, iar turneul va merge mai departe conform programărilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo