Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriela Ruse este în semifinalele de la Hamburg! Românca a trecut de Danielle Collins

Vlad Dumitrescu

Publicat 09/07/2021 la 15:41 GMT+3

Gabriela Ruse a învins-o astăzi pe Danielle Collins în sferturile de finală ale turneului de la Hamburg cu 6-4, 1-6, 7-5.

Gabriela Ruse a fost prima jucătoare din România care a concurat la Palermo

Credit imagine: EFE

Gabriela Ruse a reușit astăzi o performanță remarcabilă. Românca s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Hamburg. Ruse a jucat cu americanca Danielle Collins, locul 40 mondial.
În primul set Ruse a făcut break rapid și a reușit ulterior să își păstreze serviciul, chiar dacă americanca a reușit la 4-2 să treacă peste un moment dificil și să câștige game-ul pe propriul serviciu. În cele din urmă jucătoarea din România, care a avut o singură dublă greșeală în prima manșă, și-a adjudecat primul set cu 6-4.
Al doilea set însă a adus o cu totul altă realitate pe teren. Danielle Collins a defilat de-a dreptul pe teren, americancei intrându-i toate loviturile. Ruse nu s-a regăsit și nu a făcut față loviturilor perfectei ale americancei și a pierdut categoric, 1-6, în a doua parte a meciului.
Al treilea set a fost unul extrem de echilibrat însă în cele din urmă Ruse a reușit să se impună după ce a reușit break-ul chiar în game-ul decisiv, câștigând setul decisiv cu 7-5.
Ruse va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Dayana Yastremska și Sara Errani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo