Ruse (24 ani, 72 WTA) a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a trece de Paolini (26 ani, 52 WTA), la prima sa apariţie pe un tablou principal la Grand Slam-ul australian.
În primul set, românca a avut o serie remarcabilă, de la 1-1 la 6-1, dar actul secund a fost mai echilibrat. Ruse şi-a pierdut de două ori serviciul, dar a reuşit o nouă serie formidabilă, de patru ghemuri, de la 2-3 la 6-3.
CITEȘTE ȘI:
Roland Garros
EXCLUSIV | Sorana Cîrstea, dezvăluiri despre prezența lui Goran Ivanisevic la meciul ei cu Maria
ACUM 13 ORE
DJOKOVIC, MARGINALIZAT DE JUCĂTORII DIN ATP? VERDICTUL LUI MATS WILANDER
Australian Open 2022 | Ruse, foarte bună la serviciu
Ruse a încheiat cu 4 aşi şi cu 4 duble greşeli, a avut procentaje de reuşită mai bune la ambele servicii decât adversara, a fost superioară şi la winners, 17-6, dar a avut şi mai multe erori neprovocate (24-20).
Ruse avea 2-1 în meciurile directe cu Paolini, pe care a mai învins-o pe hard în 2019, în turul al doilea al calificărilor la US Open, cu 6-3, 6-1, şi anul trecut în Billie Jean King Cup, cu 1-6, 6-3, 6-4. Paolini s-a impus pe zgură, în 2016, în optimi la Mamaia, cu 6-3, 6-4.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 154.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu rusoaica Veronika Kudermetova, cap de serie numărul 28, care a trecut de Claire Liu (SUA) cu 6-4, 6-4. Ruse o va înfrunta în premieră pe Kudermetova (24 ani, 32 WTA).
Tot luni, în primul tur, Jaqueline Cristian o va întâlni pe belgianca Greet Minnen. Irina Bara a fost învinsă de spaniola Nuria Parrizas Diaz, cu 6-3, 6-1. Celelalte trei românce de pe tabloul principal sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.
Sursă: Agerpres
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Roland-Garros
Cele mai bune momente ale jocului Sorana Cîrstea - Tatjana Maria, încheiat cu o victorie a româncei
ACUM 14 ORE
Roland Garros
Azi începe Roland Garros 2022. Ce putem vedea în prima zi de la Grand Slamul parizian
IERI LA 21:00