Gabriela Ruse, victorie mare la Beijing! China Open a început excelent pentru românce

Turneul de la Beijing, unul de WTA 1000, a început excelent pentru românce. După ce Sorana Cîrstea a câştigat ieri fără emoţii duelul din primul tur, Gabriela Ruse a trecut şi ea de manşa inaugurală, după o prestaţie solidă: 6-2, 6-2 cu Rebecca Sramkova, sportivă care "bate la porţile" top 50 WTA.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Getty Images

Învinsă de sportiva din Slovacia în 2023, la Maribor, scor 7-5, 6-1, Gabriela Ruse a reuşit să își ia revanşa într-o competiţie mult mai importantă, unde e prezentă doar pentru a doua oară (a mai fost la China Open în 2024, când pierdea în turul întâi la favorita publicului, Wei Sijia).
Partida din această dimineaţă a început într-o notă echilibrată, dar, de la 2-1 pentru Sramkova în primul set Gabi a fost de neoprit. A reuşit două breakuri la rând, iar serviciul i-a funcţionat impecabil: procentaj la primul serviciu de 84%, 75% mingi câştigate cu al doilea şi nicio oportunitate de break pentru adversară. În consecinţă, prima manşă a mers, logic, în dreptul sportivei noastre, 6-2, după 36 de minute.
În setul secund, Ruse a făcut break din nou la 1-1, iar în gameul imediat următor a arătat o forţă mentală impresionantă: adversara a avut 3 mingi de break la rând, dar Gabi s-a mobilizat exemplar, le-a salvat pe toate, şi a mers în faţă cu două gameuri. La 3-2 a existat un nou moment de cumpănă pe serviciul sporivei de 27 de ani, dar bucureşteanca a făcut din nou faţă cu brio la două mingi de break consecutive pentru a face 4-2.
Plină de încredere după asemenea gameuri, reprezentanta noastră a făcut imediat dublu break şi şi-a consolidat avantajul cu serviciu, pentru un succes spectaculos, 6-2, 6-2, după 72 de minute de joc, în faţa unei sportive mult mai bine cotate, care anul trecut a făcut 3 finale de WTA 250 (două dintre ele în Asia, unde se simte excelent).

Ruse vs Navarro, în turul 2 la Beijing. Ce urmează pentru Cîrstea şi Cristian

În turul secund, Ruse va avea o misiune complicată, urmând a o întâlni pe favorita 16, Emma Navarro. Fostă jucătoare de top 10, moştenitoarea unui imperiu de 4,8 miliarde de dolari, constuit de tatăl său, Ben, americanca traversează o formă slabă. După sfertul de la Australian Open, în iarnă, sportiva din SUA a mai trecut de turul 3 la un singur turneu important (Wimbledon, unde a făcut optimi). În singura întâlnire directă dintre Ruse şi Navarro, sportiva de peste ocean s-a impus cu un categoric 6-0, 6-2, anul trecut, pe zgura de la Trophee Clarins-Paris.
În manşa secundă la Beijing se calificase încă de ieri Sorana Cîrstea, după o victorie clară, scor 6-2, 6-3 în faţa lui Caroline Dolehide, locul 88 WTA. Şi veterana noastră, sfertfinalistă la China Open în 2017 (învinsă de Jelena Ostapenko, cea care avea să piardă în semifinale la Simona Halep) va avea o misiune complicată în manşa secundă, urmând a o înfrunta pe Karolina Muchova. Ca şi Navarro, cehoaica a avut prim tur liber, beneficiind de statutul de cap de serie. Fosta finalistă de la Roland Garros vine după un sfert la US Open, unde a reuşit să o învingă pe "drum" chiar pe Cîrstea, după o partidă dramatică (7-6, 6-7, 6-4). La New York am asistat la a 6-a întâlnire dintre cele două, Muchova având acum un bilanț de 5-1 în directe. Singurul succes al reprezentantei noastre a venit la Miami, în 2023, scor 7-5, 6-1.
La China Open mai e prezentă şi Jaqueline Cristian, cel mai bine clasată jucătoare din România, care va debuta în această după-amiază, în jurul orei 12:00, contra ibericei Jessica Bouzas Maneiro (prima confruntare directă dintre cele două). Dacă se va impune, românca va da peste Dayana Yastremska în runda secundă, iar o nouă victorie i-ar asigura un duel de foc în turul al 3-lea cu Mirra Andreeva, în cazul în care rusoaica nu va pierde cu Zhu sau cu o jucătoare venită din calificări. Jaq are nevoie de un turneu bun la Beijing, pentru că anul trecut a făcut tur 3, iar o eliminare prematură va însemna coborârea în clasamentul WTA (e locul 42 în prezent şi visează să intre în top 30 până la finalul anului).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo