Jaqueline Cristian, eliminată de la Guangzhou, după o luptă acerbă! A irosit 6 mingi de set în prima manșă

Jaqueline Cristian (74 WTA) a fost eliminată miercuri dimineața de Lucia Bronzetti (84 WTA) în optimile turneului de 250 de puncte de la Guangzhou, după ce a cedat în minimum de seturi, scor 7-6 (5), 6-4, la capătul unui joc care a durat două ore și 12 minute.

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

Jaqueline Cristian nu a reușit să se califice în sferturile de finală de la Guangzhou, pierzând în două seturi disputa cu italianca Bronzetti. Românca a avut nu mai puțin de 6 mingi de set în prima manșă, dar a cedat în tiebreak, iar în setul al doilea a condus cu break la 4-3, ca până la urmă să cadă definitiv, lăsându-i adversarei ultimele trei game-uri ale întâlnirii.
Jaqueline debutase cu dreptul în competiție, după o victorie în 3 seturi contra elvețiencei Viktorija Golubic, iar în optimile de finală a întâlnit-o pe Lucia Bronzetti (84 WTA) care doar cu o zi în urmă produsese surpriza, eliminând-o din competiție pe favorita 4, Elina Avanesyan (45 WTA), scor 6-1, 6-4.
Duelul de miercuri dimineață a început bine pentru româncă, Jaqueline făcând break-ul repede și distanțându-se la 2-0. A cedat însă imediat serviciul și i-a permis adversarei să egaleze la 2, ba mai mult a mai pierdut încă un serviciu, Bronzetti a confirmat break-ul și de la 0-2 s-a desprins la 4-2.
Românca a revenit însă în set și a egalat la 4, iar la 5-4 pe serviciul adversarei a irosit nu mai puțin de 6 mingi de set. Finalul primei manșe a devenit extrem de încins și echilibrat, game-urile foarte lungi și punctele spectaculoase, iar Jaqueline nu a reușit să închidă setul la 6-4, permițându-i adversarei să egaleze la 5 și să prelungească soarta setului.
Jaqueline a luat din nou conducerea la 6-5, dar Bronzetti a trimis setul în tie-break, după un game câștigat la 0. Acolo, Jaq a fost prima care a făcut mini break-ul, dar italianca l-a recuperat imediat, mergându-se cap la cap. Românca a fost în față, cu 5-4, dar Bronzetti a revenit și a încheiat setul în favoarea ei, după o oră și 22 de minute de joc, scor 7-6 (5).

Jaqueline Cristian, out de la Guangzhou

După un prim set extrem de complicat și de lung, de aproape 90 de minute, Bronzetti a început cu dreptul manșa secundă, conducând cu 1-0.
S-a mers cap la cap, fără greșeli pe propriul serviciu și cu Jaqueline mereu pusă în ipostaza de a egala, după ce italianca a început prima la serviciu.
Bronzetti a avut două mingi de break la 3-2, dar românca a rămas în game și a egalat la 3, menținându-se echilibrul în set. Prima care a reușit break-ul în set a fost însă jucătoarea noastră, desprinzându-se la 4-3. Imediat a pierdut serviciul, permițându-i italiencei să egaleze la 4, care mai apoi s-a detașat la 5-4, punând presiune pe românca, Jaq servind pentru a rămâne în set și meci.
Nu a reușit să mai revină și a cedat un nou game, jocul terminându-se în favoarea adversarei, după două ore și 12 minute de la start, scor 7-6 (5), 6-4.
Jaqueline Cristian a oscilat evoluțiile foarte bune cu cele total nereușite în sezonul din Asia. La Beijing a obținut o victorie mare contra Barborei Krejcikova, dar apoi nu a avut replică în fața Karolinei Muchova, iar la Wuhan s-a oprit în turul secund, fiind învinsă de Qinwen Zheng. La Ningbo a pierdut în primul tur al calificărilor, dar a avut o șansă uriașă și a intrat direct în optimi pe tabloul principal, din postura de lucky-loser. Din păcate, în fața sa a ieșit din nou Karolina Muchova, care i-a cedat numai 3 game-uri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo