Garbine Muguruza, 27 de ani, a recunoscut că are un obiectiv important și puțin surprinzător în 2021. După ce în sezonul trecut și-a repus pe șine cariera, reușind pentru prima dată în trei ani să încheie în Top 15 mondial, jucând totodată prima ei finală de Grand Slam din 2017 încoace, Muguruza își dorește să aibă în sfârșit șansa de a-I fi alături pe teren lui Rafa Nadal, cel mai de success tenismen din istoria Spaniei.
"Obiectivele mele speciale? Să câștig toate cele patru titluri de Grand Slam, să obțin o medalie olimpică și să joc cu Nadal la dublu mixt la Jocurile Olimpice, pentru că a împărți succesul este cel mai special lucru", a mărturisit Garbine Muguruza, potrivit Tennis World USA.

Muguruza / Nadal, un cuplu pus pe "hold"

Tenis
Emma Răducanu, avertizată de o câștigătoare de Grand Slam, care a decăzut complet după marele succes
ACUM 7 ORE
Jucătoarea cu origini venezuelene a ales să reprezinte Spania în competițiile oficiale, deși ar fi avut și posibilitatea de a concura pentru țara cu cele mai frumoase femei din lume. Muguruza a declarat de multe ori că îl admiră enorm pe Nadal, un jucător cu șapte ani mai mare decât ea.
Dorința Muguruzei de a juca împreună cu "Regele Zgurii" este întărită de faptul că are izul unui angajament neîmplinit din cauze externe.
În 2016, la Rio, Muguruza și Nadal s-au înscris pe tabloul de la dublu mixt, prinzând chiar și ultimul loc pe lista capilor de serie (doar patru, în total). Însă cei doi s-au retras din competiție înainte de a disputa vreun meci, întrucât Nadal a adunat foarte multe meciuri în cele nouă zile de întreceri alocate tenisului, până la finala pentru bronz la simplu și finala câștigată alături de Marc Lopez la dublu masculin în fața românilor Horia Tecău și Florin Mergea.
Tabloul de dublu mixt de la Jocurile Olimpice este unul extrem de diferit față de cel din Grand Slam-uri. Sunt doar 16 poziții, iar regula spune că echipele pot fi alcătuite doar din jucători care iau startul la simplu sau în celelalte probe de dublu (feminin și masculin). De aceea, la start se regăsesc o mulțime de staruri care în mod normal nu ar fi jucat mixt, iar adesea competiția este influențată de ceea ce se întâmplă în celelalte probe. Andy Murray, Johanna Konta, Agnieszka Radwanska, surorile Williams sau Victoria Azarenka se numără printre starurile care au jucat la mixt la ultimele două ediții.
  • Simona Halep și-a anunțat intenția de a se înscrie la mixt la Tokyo, alături de Horia Tecău.
Garbine Muguruza a fost și o foarte bună jucătoare de dublu, ajungând în Top 10 în 2015, an în care a participat și la Turneul Campioanelor împreună cu Suarez Navarro. Ea a jucat 10 finale la dublu în carieră, câștigând cinci dintre ele.
  • Prima țintă a spaniolei Garbine Muguruza va fi să încerce să repete parcursul bun de la Australian Open 2020, la ediția programată în 2021 între 8 și februarie, transmisă în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
US Open
Marion Bartoli, despre performanța Emmei Răducanu: "Nu poți fi norocoasă 10 meciuri la rând"
ACUM 9 ORE
Tenis
Prima reacție a lui Diego Schwartzman, după ce a fost învins de un puști fără clasament în ATP
ACUM 12 ORE