Gazzetta dello Sport a risipit misterul: cât costă de fapt racheta de aur primită cadou de Rafa Nadal în Arabia Saudită
Novak Djokovic l-a învins pe Rafael Nadal în două seturi, în finala mică de la "6 Kings Slam". Djokovic a câștigat meciul cu 6-2, 7-6 (7-5), iar la finalul partidei Rafa Nadal a primit un cadou superb din partea saudiților.
Rafael Nadal dostał rakietę ze złota
Credit imagine: Getty Images
UPDATE: Se pare că racheta de aur primită de Rafa Nadal nu valorează 10 milioane de dolari, cât se credea inițial. Potrivit Gazzetta dello Sport, o sursă credibilă din Italia, cadoul primit de Rafa cântărește 3 kilograme și valorează "doar" 250.000 de euro.
Știrea inițială
Novak Djokovic și Rafa Nadal au oferit în această seară ultimul vals în tenis, în finala mică la "Six Kings Slam", de la Riyadh. Cei doi mari jucători, care au marcat lumea tenisului în ultimele două decenii, au mai avut parte de un ultim meci împreună, la această competiție amicală, după ce Rafa Nadal și-a anunțat în urmă cu câteva zile retragerea din tenis, care va veni la finalul lunii noiembrie.
La finalul partidei, Nadal a primit un cadou superb din partea organizatorilor. "Matadorul" a fost recomensat pentru întreaga sa carieră cu o rachetă de aur, mulți speculând că este vorbă despre o confecție solidă, care valorează enorm.
Tennis 365.com scrie că racheta valorează în jur de 10 milioane de dolari și că i-a fost oferită lui Rafa în semn de recunoștință pentru toată cariera sa. Cadoul primit de Rafa este mai scump decât premiul pe care îl va lua campionul de la "6 Kings Slam", care încasează 6 milioane de dolari.
Chiar dacă și-a anunțat deja retragerea, nu este exclus ca Nadal să mai joace partide demonstrative în Arabia Saudită, anunță sursa citată. Spaniolul a semnat un contract de parteneriat, prin care va promova sportul din această țară.
Rafa Nadal și mesajul superb pentru Novak Djokovic, la "6 Kings Slam"
Spaniolul și-a anunțat retragerea, acesta fiind unul dintre ultimele sale meciuri, și a dorit să îi mulțumească rivalului său pentru faptul că l-a determinat să se autodepășească și să rămână în istoria tenisului. Mesajul a venit, după ce și Djokovic a avut cuvinte superbe la adresa lui Nadal.
"Vreau să spun câteva cuvinte pentru Novak și echipa sa. Mulțumesc. Pentru tot. Ce ai spus astăzi și toate momentele pe care le-am împărtășit... A fost o rivalitate uimitoare. În mod personal, m-ai ajutat să-mi depășesc limitele timp de aproape 15 ani. Fără tine, nu aș fi jucătorul care sunt astăzi. Felicitări pentru toate titlurile și cariera uimitoare pentru tine și echipa ta. Vă doresc mult succes pentru viitor.
O să-mi lipsească aproape totul. A fost un vis devenit realitate să pot juca timp de aproape 20 de ani. Având șansa de a juca în cele mai mari locuri din lume. Este ceva ce urmărea la televizor când eram copil. La final mi-am realizat visul de a deveni un tenismen profesionist și de a fi unul de succes.
Nu pot să mulțumesc suficient pentru sprijinul și dragostea pe care le-am primit în întreaga lume. A fost o energie uimitoare în fiecare turneu pe care l-am jucat. Am primit un sprijin imens. Din partea echipei și a familiei mele, dar și din întreaga lume a tenisului. A fost o mare plăcere să fiu cu voi. Sunt un tip norocos și sunt norocos să fiu jucător de tenis. Avem un circuit grozav și o mulțime de oameni grozavi care conduc acest sport. Mă simt foarte norocos. Vreau să le mulțumesc tuturor", a declarat Rafa Nadal, după meciul cu Djokovic.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)