Surpriză mare la Kitzbuhel! Quentin Halys a câștigat primul său titlu ATP după victoria în fața lui Alexander Bublik, favoritul principal al turneului

Francezul Quentin Halys l-a învins pe kazahul Aleksandr Bublik în două seturi, 6-4, 7-6 (8/6), sâmbătă, în finala turneului de tenis ATP 250 de la Kitzbuhel (Austria), dotat cu premii totale de 612.620 de euro, transmite EFE.

Quentin Halys - Alexander Zverev - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Quentin Halys, locul 83 mondial, în vârstă de 29 de ani, a câştigat astfel primul său titlu în circuitul ATP. Aleksandr Bublik, locul 11 mondial, era deţinătorul titlului la Kitzbuhel, unde a fost cap de serie numărul unu.

Halys s-a impus în faţa lui Bublik la fel cum o făcuse pe 17 iulie la Gstaad, în Elveţia, tot într-un turneu ATP 250 pe zgură. Francezul a câştigat primul său titlu la doi ani după ce a ajuns în prima sa finală ATP, la Gstaad, în iulie 2024, unde a fost învins de italianul Matteo Berrettini.

Bublik, în vârstă tot de 29 de ani, viza al zecelea său titlu ATP, după ce îl câştigase pe cel mai recent la turneul ATP 250 de la Hong Kong, în luna ianuarie a acestui an, în faţa italianului Lorenzo Musetti.
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo