Krejcikova, una dintre cele mai surprinzătoare date statistice din istoria tenisului. Uimitor ce a reuşit
Actualizat 08/11/2024 la 08:35 GMT+2
Barbora Krejcikova are un sezon incredibil, ieri reușind calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. În ciuda faptului că a jucat doar 32 de partide anul acesta, având o rată de succes de doar 56,3%, cehoaica e campioană de Grand Slam, e la un pas de finala WTA Finals şi are garantată prezenţa în top 10 WTA la final de 2024.
WTA Finals. Coco Gauff - Barbora Krejcikova
Credit imagine: Getty Images
Barbora Krejcikova (13 WTA) a reuşit o victorie mare în faţa americancei Coco Gauff (3 WTA), scor 7-5, 6-4, în ultima partidă din grupele Turneului Campioanelor. Astfel, cu două partide câştigate în grupa sa, Krejcikova merge în penultimul act al competiţiei de pe primul loc.
Rezultatul a fost unul neaşteptat, mai ales că învingătoarea de la Wimbledon părea să își fi compromis în mare măsură șansele după eșecul din primul meci, cu Swiatek.
Dar Krejcikova livrează fantastic în turneele mari, dovadă în acest sens o statistică uluitoare: cehoaica are un procentaj de victorii de doar 56,3% în 2024, cu performanţe similare putându-se lăuda şi jucătoare din afara top 50 WTA.
Totuși, Barbora reuşeşte să adune victorii mari în turneele importante, nu întâmplător câștigând Wimbledonul. Ea nu a fost între primele 8 în WTA Race, dar a ajuns la Riad ca urmare a unei reguli care îi permite unei câştigătoare de Grand Slam să prindă WTA Finals, în măsura în care termină în primele 20 din lume sezonul.
De notat şi faptul că, din cauza problemelor medicale, cehoaica a jucat doar 32 de meciuri în acest an. Asta în condițiile în care Sabalenka sau Swiatek au depăşit borna de 60 şi asta doar în privinţa victoriilor din 2024. În ciuda acestui detaliu, calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor îi garantează Krejcikovei locul în top 10 WTA la final de sezon.
Krejcikova, despre partida cu Gauff şi ce aşteptări are de la semifinalele Turneului Campioanelor
După succesul contra lui Gauff, Krejcikova s-a declarat extrem de mulţumită de nivelul tenisului său, mai ales că nu a clacat sub presiune, când sportiva de peste ocean a avut şansa să întoarcă soarta partidei.
"Este o victorie uriașă pentru mine, cu siguranță. Sunt foarte mulțumită de felul în care am jucat și de nivelul meu de astăzi (n.r. de joi). A fost un meci foarte important, am luptat pentru fiecare punct.
Ştiam că Coco va fi o adversară foarte dură, e într-o perioadă de graţie şi e una dintre cele mai bune din lume. A fost o provocare uriașă, dar sunt extrem de fericită că i-am făcut faţă", a spus Krejcikova la conferinţa de presă.
Cehoaica a salvat 11 din 12 puncte de break împotriva lui Gauff, iar această încredere în tenisul ei în momentele importante e un atu important în perspectiva duelului din "careul de aşi" de la Turneul Campioanelor, unde în faţă îi va fi Qinwen Zheng.
Va fi un duel între două jucătoare aflate în stare de grație, campioana olimpică evoluând fantastic pe hard, după US Open.
"Să ajung în semifinale a fost ceva de neimaginat pentru mine înainte de începerea acestui turneu. Sunt foarte mândră de mine. Am venit ultima aici, am avut câteva probleme înainte de acest turneu, nu prea știam la ce să mă aștept.
După înfrângerea împotriva lui Iga am fost foarte dezamăgită, dar am încercat să rămân pozitivă, știam că mai am două meciuri rămase în grupă. Acum, sunt plină de încredere şi simt că, dacă îmi fac jocul obişnuit, am o şansă împotriva oricui", a explicat cehoaica, care a continuat apoi să vorbească despre următoarea ei adversară: "Qinwen joacă grozav. Există un motiv pentru care este în semifinale, ea a avut un an grozav. Va fi o mare provocare, dar simt că nu am absolut nimic de pierdut. Voi merge acolo să joc cel mai bun tenis al meu și să mă lupt pentru a merge în finală".
Zheng şi Krejcikova s-au întâlnit o singură dată până acum, în finala de la Zhengzhou, anul trecut. Mereu în stare de graţie când joacă în Asia, chinezoaica a câştigat titlul, după o revenire de efect în faţa cehoaicei, scor 2-6, 6-2, 6-4.
Programul semifinalelor de la Turneul Campioanelor
- Qinwen Zheng - Barbora Krejcikova (ora 17:00)
- Aryna Sabalenka - Coco Gauff (ora 18:30)
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo