Zheng abia s-a uitat la Gauff, după finala pierdută la WTA Finals. Mesajul "pe fugă" al chinezoaicei pentru campioană
Qinwen Zheng a fost în mai multe rânduri aproape de victorie în finala Turneului Campioanelor. Chinezoaica a condus cu set și break, iar în setul decisiv a avut inițiativa de două ori, însă Gauff a revenit spectaculos, cucerind primul ei titlu la WTA Finals. Zheng nu a părut să accepte prea ușor rezultatul.
Qinwen Zheng & Coco Gauff, Turneul Campioanelor 2024
Credit imagine: Getty Images
Coco Gauff, campioana de la US Open de anul trecut, a cucerit sâmbătă marele trofeu la Turneul Campioanelor după ce a învins-o pe campioana olimpică, Qinwen Zheng, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6 (2), la capătul unui meci maraton care a durat trei ore și 6 minute de joc. Pentru Gauff, aceasta a fost a 54-a victorie din 2024 și al 9-lea titlu din carieră.
Coco Gauff a devenit totodată cea mai tânără campioană la WTA Finals de la Sharapova, în 2004 și a patra sportivă din SUA care câștigă Turneul Campioanelor înainte de împlinirea a 21 de ani, după Chris Evert, Tracy Austin și Serena Williams. La finalul meciului, Zheng nu a părut să accepte prea ușor înfrângerea, mai ales că a avut meciul în mână de mai multe ori. Chinezoaica a spus înaintea competiției de la Riad că nu este în circuit pentru a-și face prieteni, iar asta s-a văzut clar inclusiv azi.
CITEȘTE ȘI:
- Sinner a spus totul despre "coșmarul" carierei: "I-am zis 'Da, sunt mereu pozitiv'. A urmat întuneric total"
- Djokovic, gest superb pentru omul care "i-a distrus" de două ori visul olimpic: "Super emoționant"
Zheng abia s-a uitat la Gauff, după ce americanca a bătut-o în marea finală la WTA Finals
Vizibil dezamăgită după o luptă infernală de peste 3 ore de joc în care a servit pentru meci, la 5-4 în ultimul set, jucătoarea chineză abia a privit-o pe americană în timpul tradiționalei strângeri de mână de la fileu. La ceremonia de premiere, Zheng a început prin a vorbi despre orice altceva în afară de adversară, pentru care a strecurat totuși un mesaj scurt la finalul discursului:
"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit în această seară. A fost o săptămână lungă. Mulțumesc întregului personal. Mulțumesc echipei mele pentru că voi încercați să mă mențineți sănătoasă. Am trecut prin multe meciuri anul acesta, dar sunt încă pe teren și lupt. Vă mulțumesc vouă. Nu aș fi aici fără voi. Felicitări câștigătoarei. Este primul tău titlu aici. Îți doresc să ai un viitor grozav", a transmis Qinwen Zheng la ceremonia de premiere.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
3
6
77
6
4
62
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)