Novak Djokovic și-a luat revanșa în fața lui Arnaldi! Sârbul e în semifinale la Geneva, după un meci solid
Novak Djokovic își continuă parcursul foarte bun în Elveția, la competiția dinainte de Roland Garros. Sârbul s-a calificat în această seară, chiar de ziua lui, în semifinalele turneului ATP 250 de la Geneva, după ce l-a învins în două seturi pe Matteo Arnaldi.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic și-a sărbătorit ziua de naștere pe teren, la Geneva, unde s-a calificat în această seară în semifinale, după ce l-a învins în două seturi pe Matteo Arnaldi (locul 39 ATP), cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și 39 de minute de joc.
În primul set, sârbul a preluat rapid conducerea și, după ce a câștigat 3 game-uri la rând, s-a distanțat confortabil. Deși meciul a continuat echilibrat, fiecare sportiv impunându-se pe propriul serviciu, Arnaldi nu a putut să recupereze avantajul lui Nole.
După aproape o oră de joc, Djokovic și-a adjudecat setul, dar în partea secundă a meciului a avut câteva emoții. Italianul a reușit o serie de 3 game-uri câștigate la rând și a condus cu 4-1. După ce a pierdut pe serviciul său, Nole a dat cu racheta de pământ, distrugând-o.
După acel moment, sârbul nu a mai avut nicio problemă și a câștigat următoarele 3 game-uri cedând doar 3 puncte. Apoi a făcut încă un break și a preluat în premieră conducerea în setul 2, pentru ca în game-ul următor, fără să piardă vreun punct, să pună capăt jocului.
Prin această victorie, Djokovic și-a luat revanșa în fața lui Arnaldi, pe care îl mai înfruntase o singură dată până acum, în aprilie 2025, la Madrid, unde italianul s-a impus cu 6-3, 6-4.
La fel ca în optimi, unde l-a învins pe Marton Fucsovics, sârbul a arătat și astăzi un nivel de joc solid, iar serviciul său a fost foarte bun, cu 66% puncte câștigate cu primul serviciu. Nole a reușit și 6 ași, comițând o singură dublă greșeală și 24 de erori neforțate, și a avut 70% puncte de break salvate.
După victoria cu Arnaldi, pentru un loc în finala de la Geneva, Novak Djokovic îl va înfrunta pe învingătorul din partida Alexei Popyrin - Cameron Norrie, programată în continuare în această seară.
În cealaltă semifinală de la Geneva, se vor înfrunta Hubert Hurkacz, care l-a eliminat astăzi pe principalul favorit al competiției, Taylor Fritz, scor 6-3, 7-6 (5), și Sebastian Ofner, care a trecut în sferturi de Karen Khachanov, scor 4-6, 6-4, 6-4.
Djokovic, pe aceeași parte de tablou cu Sinner la Roland Garros
Deși momentan e concentrat pe competiția din Elveția, Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istorie, privește spre Paris, acolo unde va avea de parcurs un traseu infernal pentru a cuceri titlul de Grand Slam cu numărul 25.
În primul tur, Djokovic (cap de serie nr. 6) se va duela cu Mackenzie McDonald (locul 99 ATP), iar ulterior vor urma, în mod normal, alte dueluri relativ ușoare, cu francezul Corentin Moutet, respectiv canadianul Denis Shapovalov.
În optimi, Nole ar putea da peste Daniil Medvedev, care deși nu e un expert pe zgură e capabil oricând de meciuri mari. Dacă va ajunge în sferturi, sârbul s-ar putea confrunta cu oameni ca Alexander Zverev sau Francisco Cerundolo.
O calificare în careul de ași fără prea mult timp petrecut pe teren ar fi ideală pentru Djokovic, deoarece s-ar putea vedea nevoit să treacă, în decurs de 3 zile, de cei mai buni jucători din lume pentru a pune mâna pe trofeu.
Djokovic este pe aceeași pare de tablou cu Jannik Sinner, cap de serie nr. 2. Până la un eventual penultim act împotriva lui Nole, liderul ATP are un traseu relativ simplu, cei mai periculoși adversari pe care ar urma să-i întâlnească pe parcurs fiind Alejandro Davidovich Fokina (turul 3), Arthur Fils sau Andrey Rublev în optimi și Jack Draper, Alex De Minaur sau Jakub Mensik în sferturi.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
4
4
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)