Un Youtuber de 31 de ani, performanță rară în ATP! Anul trecut făcea haz de necaz despre situația sa

Karue Sell, brazilianul de 31 de ani care în toamna anului trecut spunea că e mai profitabil să lucrezi la McDonalds decât să fii tenismen profesionist, a reușit performanța carierei. Acesta a trecut de două tururi de calificări la turneului ATP 250 de la Geneva și va juca pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al unui turneu ATP.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Karue Sell (300 ATP) este un nume care nu spune nimic în lumea tenisului mare, dar brazilianul de 31 de ani a devenit cunoscut în toamna anului trecut, când posta un mesaj hilar pe rețelele de socializare, în care atrăgea atenția asupra unei probleme majore din lumea tenisului, aceea că jucătorii care nu sunt în top 100 se chinuie foarte tare pentru a-și continua cariera.
"Astăzi, am intrat pentru prima oară în top 300 ATP. Cu toate acestea, aș face mai mulți bani dacă aș lucra la McDonalds", se amuza sud-americanul în septembrie 2024.
Ulterior, brazilianul care deține un cont de Youtube cu peste 168.000 de abonați, făcea și dovada situației sale materiale precare, dezvăluind că totalul cheltuielilor din 2024, cel mai bun an al carierei (a câștigat mai multe turnee Futures și ITF, unde premiile sunt infime), a fost mai mic decât cel al premiilor încasate de la turnee, asta fără să pună la calcul taxele pe care le plătește pe banii câștigați.

Karue Sell, povestea frumoasă a turneului ATP 250 de la Geneva

Sell nu a renunțat totuși la tenis și eforturile i-au fost răsplătite în această săptămână. Brazilianul nu a prins nici măcar un loc în calificările turneului ATP 250 de la Geneva, dar a avut șansa de a intra pe tablou datorită unor retrageri de ultim moment și a profitat din plin. În prima rundă a calificărilor, Sell l-a învins pe mult mai cunoscutul Pierre Hugues Herbert (149 ATP), iar în al doilea tur a trecut de elvețianul Remy Bartola, scor 3-6, 6-4, 6-4.
Astfel, el s-a calificat pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al unui turneu ATP. Faptul că va juca în premieră la un asemenea nivel abia la 31 de ani reprezintă o performanță rară, deoarece majoritatea jucătorilor renunță la tenis dacă până la această vârstă nu ajung să cocheteze cu tenisul mare.
Imediat după victoria cu Bartola, Sell a postat un mesaj sugestiv pe contul personal de X: "Calificat pentru prima dată pe tabloul principal la un turneu ATP. Nu e rău pentru un youtuber de 31 de ani. Vă mulțumesc pentru suport".
Deși dezvăluirile sale din trecut au evidențiat realitatea tristă din tenis, Karue Sell este totuși mai norocos decât alți jucători care se zbat în zona locurilor 200-300 ATP sau mai jos. Brazilianul își poate susține cariera prin banii pe care îi câștigă din social media (contul de Youtube) și din contractele de publicitate aferente acestui business.
Pentru calificarea pe tabloul principal de la Geneva, Sell și-a asigurat un cec de 6.390 de dolari și 20 de puncte ATP, grație cărora a urcat pe locul 283 în ierarhia ATP LIVE. În cariera sa, cel mai sus a fost pe locul 258, poziție de care se va apropia dacă va obține o nouă victorie la competiția din Elveția. Misiunea sa va fi foarte dificilă, deoarece în turul 1 se va confrunta cu Fabian Marozsan (56 ATP). Maghiarul va fi abia al doilea jucător de top 100 ATP pe care Sell în va întâlni în cariera sa. Primul a fost argentinianul Camilo Ugo Carabelli, care era pe locul 91 ATP când l-a învins în turul 1 al calificărilor de la Rio de Janeiro, în acest an.
Karue Sell ar putea avea ocazia de a trăi momentul vieții sale la Geneva. Dacă îl va învinge pe Marozsan, iar apoi va trece și de Matteo Arnaldo, brazilianul l-ar putea întâlni pe Novak Djokovic în sferturi. Nole nu a câștigat niciun meci pe zgură în 2025 și a ales să participe la Geneva pentru a se pregăti de Roland Garros. Sârbul are liber în primul tur, iar în runda a doua se va confrunta cu Marton Fucsovics.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo