Federația Franceză de Tenis a fost arătată cu degetul de către toată lumea după ce în acest an a decis unilateral amânarea turneului de la Roland Garros de îndată ce a devenit clar faptul că sezonul pe zgură din primăvară / vară este compromis. Guy Forget a declarat acum că pentru ediția de anul viitor a celui mai important turneu din portofoliul FFT se ia deja în calcul absolut orice scenariu, inclusiv amânarea sa exact ca în 2020.
În mod tradițional, caravana tenisului mondial ajunge la Roland Garros la finalul lunii mai, campionii fiind desemnați la începutul lunii iunie. În 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, French Open-ul a fost mutat în premieră în toamnă, disputându-se în condiții grele, pe temperaturi extrem de scăzute și sub amenințarea ploii. Marea victorie pentru francezi a fost aceea că s-a jucat totuși cu un număr limitat de spectatori în tribune și nu în spatele ușilor închise.
"Să spunem așa: dacă la anul ne vom confrunta cu aceleași probleme, probabil vom încerca să procedăm la fel. Știu că am fost criticați în momentul în care am schimbat datele turneului de la Roland Garros. Am făcut-o extrem de rapid. Am deranjat anumiți oameni. Unii jucători au fost surprinși. Am făcut-o pe cont propriu. Dar lucrul pozitiv este că aceiași oameni, inclusiv jucătorii, ne-au spus ulterior că a fost bine cum am procedat. Acum știm că ne-au sprijinit mult, iar dacă va fi necesar, nu vom ezita să reprogramăm Roland Garros-ul și în 2021. Dacă ne vom confrunta cu o situație similară, ne vom gândi devreme să împingem puțin mai târziu în sezon Roland Garros-ul", a declarat Guy Forget pentru Sky Sports.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
ACUM 27 MINUTE

Roland Garros, poziție de forță în fața ITF, WTA și ATP în 2020. Ce se întâmplă în 2021?

Federația Franceză de Tenis a reușit să își salveze ambele turnee importante în acest sezon compromis în mare parte de Covid-19. Roland Garros-ul a devenit ultimul turneu de Mare Șlem al anului, iar în această săptămână se joacă, în sală, conform programării inițiale, Masters-ul de la Paris.
FFT a adoptat însă o poziție de forță relativ la toate organizațiile din sportul-alb: Federația Internațională și, respectiv, ATP și WTA. Asta pentru că, la scurt timp după ce s-a comunicat decizia de a întrerupe sezonul pe data de 12 martie, pentru șase săptămâni, francezii au anunțat fără să se consulte cu nimeni că French Open-ul se mută în toamnă, la o săptămână după US Open.
Ulterior, sezonul competițional a ajuns să fie întrerupt până la finalul lunii august, însă decizia promptă a FFT a limitat posibilitatea turneelor pregătitoare pe zgură de a-și mai găsi un loc în calendar, dar și opțiunile Wimbledonului. Negocieri ulterioare au dus la amânarea cu încă o săptămână a French Open-ului, lăsând două săptămâni după US Open pentru turneele de la Madrid și Roma. Cum Spania a anulat turneul din rațiuni sanitare, a rămas în picioare doar turneul italian.
În acest an, organizatorii de la Wimbledon au avut ca variantă la îndemână anularea evenimentului, acoperindu-și o parte din pierderi prin asigurarea pe care și-o achiziționaseră încă din 2012 și care acoperea și scenariul unei pandemii. AELTC, forul care guvernează tenisul britanic, a fost singurul care a avut la îndemână o astfel de plasă de siguranță, recuperând aproximativ 142 de milioane de dolari de la asigurator. Criza Covid-19 îi împiedică însă pe britanici să mai achiziționeze o poliță similară pentru anul viitor. "În acest moment, este imposibil să achiziţionăm o poliţă similară pentru la anul. Noi am început în 2012, când încă se considera că aşa ceva nu este fezabil. Imediat nu poţi accesa o nouă asigurare, dar când lucrurile se vor linişti, vom reuşi să procurăm din nou o astfel de poliţă, piaţa va reveni", declara în vară Richard Lewis, reprezentant AELTC.
Și australienii își fac probleme în ceea ce privește ediția 2021 a Grand Slam-ului lor. Câteva evenimente sportive majore au fost deja anulate în Australia pentru începutul lui 2021, de teama Covid-19, iar Australian Open rămâne sub semnul întrebării, organizatorii fiind pregătiți pentru multe scenarii: să se joace fără spectatori, să poată asista la meciuri doar rezidenții din Melbourne, iar cel mai negru scenariu presupune chiar anularea întrecerii.
În aceste condiții, dacă în 2021 va fi într-adevăr nevoie să se reprogrameze turnee, bătălia dintre Roland Garros și Wimbledon pentru un loc favorabil în toamnă va fi mult mai tensionată decât în acest an, în joc fiind sute de milioane de dolari și chiar supraviețuirea celor mai puternice federații din tenis.
Tenis
Tsitsipas, declarație controversată despre Medvedev! Cum a catalogat jocul campionului de la US Open
ACUM O ORĂ
Moselle Open
Andy Murray, victorie de colecție la Metz în fața lui Ugo Humbert
ACUM 4 ORE