Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Halep și Bogdan calificate în turul trei, în timp ce alte favorite cad la Australian Open

DeGetty Images

Actualizat 25/01/2018 la 15:10 GMT+2

Simona Halep a învins-o pe Eugenie Bouchard în timp ce Ana Bogdan a progresat pentru prima dată în carieră în turul trei al unui Slam.

Ana Bogdan reacționează după un punct jucat împotriva Yuliei Putintseva

Credit imagine: Getty Images

Reîntâlnirea dintre Simona Halep și Eugenie Bouchard a fost de bun augur pentru româncă. Aceasta s-a impus în două seturi, 6-2, 6-2, dar meciul a fost unul mai dificil decât o arată scorul. Jucătoarea din Canada a început bine ambele seturi, însă inconstanța sa pe propriul serviciu a fost speculată de Halep, care o va întâlni în turul următor pe Lauren Davis.
Calificarea Anei Bogdan face ca România să aibă două reprezentante în turul trei al turneului de la Melbourne. După ce a pierdut setul întâi în fața Yuliei Putintseva, Bogdan le-a câștigat pe următoarele două și nu și-a putut conteni lacrimile de bucurie după victoria cu 1-6, 6-2, 6-3. Madison Keys va fi viitoarea adversară a româncei, care se află la prima prezență în turul trei al unui turneu de Mare Șlem.
Competiția feminină din Australia a primit și două mari surprize joi. Johanna Konta a cedat în două seturi în fața Bernardei Pera, jucătoare aflată pe tablou din postura de Lucky Loser după ce a pierdut în calificări. La rândul său, Garbine Muguruza, o altă favorită la ridicarea trofeului, a ieșit din turneu după înfrângerea suferită în fața lui Su-Wei Hsieh.
Alte jucătoare cotate cu șanse bune de a ajunge în fazele finale au avut o zi mai bună. Karolina Pliskova a învins-o pe Beatriz Haddad Maia și va juca într-un duel 100% ceh cu Lucie Safarova în turul următor. Aceasta din urmă a învins-o pe reprezentanta României, Sorana Cîrstea, turneul ei terminându-se după o înfrângere în două seturi, 6-2, 6-4.
Agnieszka Radwanska a revenit după pierderea primului set pentru a o învinge pe Lesia Tsurenko, iar Caroline Garcia a câștigat cu 8-6 în cel mai disputat meci al zilei de pe tabloul feminin în fața Marketei Vondrouseva. Angelique Kerber, campioană la Melbourne acum doi ani, este în continuă creștere de formă. Jucătoarea germană a trecut fără probleme de Donna Vekic, însă scorul rundei i-a aparținut lui Madison Keys, care a învins-o pe Ekaterina Alexandrova cu un sec 6-0, 6-1.
În turneul masculin, favoriții principali ai turneului s-au calificat mai departe cu relativă ușurință. Roger Federer a dispus în trei seturi de Jan-Lennard Struff, în timp ce partida spectaculoasă dintre Novak Djokovic și Gael Monfils s-a încheiat cu sârbul învingător în patru seturi.
Juan Martin Del Potro a trecut la rândul său de un obstacol ce se anunța dificil. Argentinianul s-a impus cu 3-1 în fața tânărului Karen Khachanov, iar Alexander Zverev a trecut de Peter Gojowczyk în tot atâtea seturi. O misiune mai dificilă a avut Dominic Thiem. Austriacul s-a văzut condus cu 2-0 la seturi de către Dennis Kudla înainte de a reveni superb și a obține calificarea în urma decisivului.
Au existat și surprize în competiția masculină. Stan Wawrinka a părăsit turneul după o înfrângere neașteptată, 3-0 în fața lui Tennys Sandgren. În același timp, Sam Querrey și David Goffin au fost eliminați de către Marton Fucsovics, respectiv Jullien Benneteau.
***
Vineri începe turul al treilea la Melbourne, iar capul de afiș al programului zilei îl reprezintă partida dintre Nick Kyrgios și Jo-Wilfried Tsonga. Duelul se anunță unul extrem de spectaculos date fiind stilurile de joc ale celor doi. Rafael Nadal îl înfruntă pe bosniacul Damir Dzumhur, în timp ce alte dueluri interesante ar putea avea loc între Pablo Carreno Busta și Gilles Muller, dar și între Grigor Dimitrov și Andrey Rublev.
Pe tabloul feminin, meciul dintre ucrainencele Marta Kostyuk și Elina Svitolina va fi de urmărit, prima fiind campioana de junioare a anului trecut, prezentă în premieră într-un turneu de Mare Șlem la numai 15 ani. Jelena Ostapenko va fi și ea pe teren, jucând cu estoniana Anett Knotaveit, iar Kiki Bertens și Caroline Wozniacki sunt programate să închidă ziua.
***
Australian Open se transmite pe Eurosport 1, Eurosport 2 și Eurosport Player. Dragoș Suciu și Radu Abramescu fac analiza evoluției românilor și a favoriților primului turneu de Mare Șlem al anului vineri după-amiaza pe pagina de Facebook a Eurosport, in cadrul emisiunii Stream Team. UPC este sponsorul transmisiunilor Australian Open de pe Eurosport. Dacă ai ratat un meci, îl poți revedea, timp de 7 zile, cu funcția Replay a mediaboxului Horizon. Iar cu aplicația Horizon Go pentru smartphone sau tabletă, te bucuri de meciuri live sau în reluare, pe orice device.
***
Programul complet al transmisiunilor*:
Eurosport 1:
2:00 Kyle Edmund v Nikoloz Basilashvili
Marta Kostyuk v Elina Svitolina
5:30 Grigor Dimitrov v Andrey Rublev
7:00 Ryan Harrison v Marin Cilic
10:00 Rafael Nadal v Damir Dzumhur
Nick Kyrgios v Jo-Wilfried Tsonga
Kiki Bertens v Caroline Wozniacki
Eurosport 2:
2:00 Denisa Allertova v Magda Linette
Pablo Carreno Busta v Gilles Muller
Katerina Bondarenko v Magdalena Rybarikova
10:00 Nick Kyrgios v Jo-Wilfried Tsonga
Jelena Ostapenko v Anett Kontaveit
Eurosport Player:
2:00 Jessica Moore / Ellen Perez v Irina Begu / Monica Niculescu
5:00 Lucie Safarova / Barbora Strycova v Raluca Olaru / Olga Savchuk
*Orele sunt orientative, partidele și transmisiunile putând fi decalate în funcție de alte rezultate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo