Haos înainte de Rogers Cup. 8 retrageri în primul turneu din US Open Series

Rogers Cup 2026 va începe spre finalul săptămânii viitoare, dar organizatorii Canadian Open se confruntă cu o situaţie extrem de neplăcută. Primul turneu major din seria nord-americană de tenis pe hard a avut parte deja opt retrageri majore.

Karolina Muchova a fost greu de consolat după ce a pierdut a doua finală de Grand Slam a carierei, Wimbledon 2026

Credit imagine: Getty Images

O situație care amenință să umbrească unul dintre cele mai importante evenimente ale verii în tenis evidențiază încă o dată programul extrem de încărcat din sezon. După scurta pauză dintre Roland Garros şi Wimbledon, jucătorii au puţin timp să își încarce bateriile între All England Club şi US Open, astfel că unii au decis să spună "pas" competiției canadiene.
Cele mai multe absenţe sunt concentrate pe tabloul feminin, unde jucătoare importante din Top 40 au decis să acorde prioritate recuperări, astfel încât să ajungă în formă cât mai bună la ultimul Grand Slam al sezonului.
Cele două sportive adăugate recent la această listă de absenţe din Canada sunt Karolina Muchova și Jasmine Paolini. Jucătoarea cehă, recent finalistă la Wimbledon, continuă să se recupereze după o intervenție chirurgicală minoră suferită în urmă cu câteva zile.
"A trebuit să fiu supusă unei mici operaţii care mă va ține departe de pistă timp de câteva săptămâni. Totul a mers bine și deja lucrez la recuperarea mea", a explicat Muchova.
Între timp, Paolini continuă să se confrunte cu un disconfort la picior și a preferat să nu își asume vreun risc.
"Din păcate, am decis să mă retrag de la Washington și Toronto pentru a-i da piciorului meu mai mult timp de odihnă", a spus italianca.
Lor li se alătură campioana en-titre Victoria Mboko, care a suferit o accidentare gravă la genunchi în timpul turneului de la Queen's, precum și Emma Răducanu, Hailey Baptiste și Dayana Yastremska.
Şi în ceea ce ne priveşte emoţiile sunt mari, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian declarând forfait înainte de turneul de la Iaşi. Problemele nu sunt mari pentru românce, dar cu siguranţă ele nu îşi vor asuma vreun risc, dacă nu au garanţia că sunt la 100% din punct de vedere fizic.

Alcaraz nu merge la Montreal. Djokovic, sub semnul întrebării

În circuitul masculin, cea mai notabilă absență rămâne cea a lui Carlos Alcaraz, care încă se recuperează după accidentarea la încheietura mâinii suferită la Barcelona și speră să revină în circuit la Cincinnati. Jesper de Jong s-a retras și el din turneu, acuzând probleme medicale.
Între timp, participarea lui Novak Djokovic rămâne incertă, mai ales că sârbul nu a mai concurat la Canadian Masters din 2018. Cel mai titrat jucător din istorie este în America de Nord, acolo unde a fost în tribune la finala Cupei Mondiale, dar nu se ştie încă dacă va fi prezent la Montreal. Cel mai probabil nu, dacă e să ne ghidăm după informațiile din presa sârbă, Nole fiind interesat în acest moment al carierei exclusiv de Grand Slamuri.
Absenţele de la Canadian Open:
WTA
  • Karolina Muchova (nr. 6)
  • Victoria Mboko (nr. 12)
  • Jasmine Paolini (nr. 15)
  • Hailey Baptiste (nr. 34)
  • Emma Răducanu (nr. 37)
  • Dayana Yastremska (nr. 88)
ATP
  • Carlos Alcaraz (nr. 3)
  • Jesper de Jong (nr. 105)

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo