Holger Rune a dezvăluit ce crede despre documentarul lui Carlos Alcaraz: "Nu vreau să zic nimic controversat, dar..."

Holger Rune, numărul 10 mondial în clasamentul ATP, a vorbit despre documentarul lui Carlos Alcaraz, lansat pe Netflix pe 23 aprilie, într-un mod ce a stârnit interesul fanilor de tenis.

Carlos Alcaraz & Holger Rune

Credit imagine: Getty Images

Holger Rune, cunoscut pentru spiritul său competitiv și ambiția arătate pe terenul de tenis, a lăsat să se înțeleagă că diferențele dintre el și Alcaraz s-au văzut încă din perioada junioratului. Între timp, deși ambii joacă la cel mai înalt nivel, spaniolul și-a trecut deja patru titluri de Grand Slam în palmares, față de 0 ale danezului, care a ajuns cel mai departe până în sferturi la turneele majore, la Roland Garros (2022 și 2023) și Wimbledon (2023).
La finalul meciului său din cadrul Masters 1000 de la Roma, unde a reușit să treacă de Francisco Comesana, locul 63 ATP, cu scorul de 6-3, 3-6, 4-6, Rune a fost întrebat despre documentarul care îl are în prim-plan pe Alcaraz. Mini-seria centrată pe spaniol a stârnit atât reacții negative, cât și pozitive.
CITEȘTE ȘI:

Holger Rune și-a dezvăluit părerea despre documentarul lui Carlos Alcaraz

Cu un zâmbet ștrengăresc, Rune a declarat: "Am vorbit puțin cu el despre asta în vestiar. Cred că este bine pentru fanii tenisului să vadă mai mult din ceea ce se întâmplă în culise. Este cool, pentru că, până la urmă, cu toții suntem oameni. Nu vreau să zic nimic controversat, dar poate că am fost puțin mai serios decât el în perioada junioratului (zâmbește)".
Holger Rune a continuat prin a evidenția talentul spaniolului încă de la vârste fragede: "În juniorat, se putea vedea clar potențialul lui, talentul, totul. Era un jucător extraordinar și, bineînțeles, spaniolii trăiesc diferit față de danezi. Este un alt tip de caracter. Nu simți aceleași lucruri în fiecare zi, nu ai aceeași motivație zilnic. Sunt zile în care trebuie să sapi mai adânc și să găsești mai multă energie. Alte zile sunt mai ușoare, dar asta face parte din viață", a explicat Rune, citat de Tennis.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo