Eurosport
Holger Rune le-a pus gând rău lui Djokovic, Nadal și Alcaraz! "Pentru asta am muncit toată viața"
De
Publicat 04/01/2024 la 16:20 GMT+2
Holger Rune evoluează în această săptămână la turneul ATP 500 de la Brisbane, acolo unde a ajuns în sferturi. Danezul a vorbit despre așteptările pe care le are de la anul 2024 și vrea neapărat să câștige un Grand Slam.
Djokovic a sorti le pop-corn : comment Sinner a écarté la menace Rune
Sursa video: Eurosport
Holger Rune i-a învins la Brisbane pe Max Purcell și Alexander Shevcenko, calificându-se în sferturile de finală ale turneului. Danezul îl va înfrunta pe James Duckworth pentru un loc în semifinale.
Rune e flămând de trofee și e decis să câștige un turneu de Grand Slam în 2024. Holger a dezvăluit că timpul pe care l-a avut la dispoziție alături de Boris Becker nu a fost destul pentru a pregăti Australian Open, dar chiar și așa, va ataca turneul cu încredere maximă.
"Să câștig un Grand Slam. Este un mare obiectiv pentru mine. Pentru asta am muncit toată viața și sunt dornic să obțin asta. Am încredere în mine când mă aflu pe teren.
Simt că sunt pregătit (n.r. să câștig un Grand Slam). Dacă nu aș crede că sunt pregătit, atunci nici nu se va întâmpla. Sincer, nu am avut destul timp să pregătim Australian Open. Mi-aș fi dorit să am ceva mai mult timp la dispoziție.
Poate după ce o să joc câteva meciuri o să pot vorbi mai multe. Nu am avut foarte mult timp (n.r. să absoarvă foarte mult din cunoștințele lui Boris Becker). Vom vorbi după ce voi mai evolua câteva partide", a declarat Rune, pentru ausopen.com.
Citește și:
Cum arată cotele la câștigarea Australian Open, după accidentarea lui Djokovic
În timp ce fanii sârbului sunt îngrijorați de starea de sănătate a acestuia și se întreabă dacă numărul 1 mondial va putea fi la capacitate maximă la startul Australian Open, casele de pariuri și-au actualizat cotele, însă, chiar și în contextul dat, sunt tot în favoarea sârbului, văzut principal favorit la adjudecarea titlului.
Casele de pariuri nu au niciun dubiu și merg tot pe mâna sârbului pentru un triumf la Antipozi. Acum, cota de câștigare a acestuia este de 2.15.
Al doilea favorit este Carlos Alcaraz, cotat cu 3.75 pentru un succes la primul turneu de Mare Șlem din 2024. În continuare, al treilea favorit este Jannik Sinner, cu o cotă de 6.50. Urmează Danil Medvedev, care este al patrulea favorit, cu o cotă de 7,50.
Având în vedere că a arătat foarte bine la întoarcerea pe teren, șansele au crescut pentru Rafael Nadal, căruia i se oferă acum cota de 13.00 pentru un succes la AO 2024.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo