Sorana Cîrstea - Emma Raducanu amânat pe vineri! Sori și Jaqueline Cristian, în fața unui maraton la Queen's

Sorana Cîrstea - Emma Raducanu trebuia să fie meciul zilei la turneul WTA 500 de la Queen's, dar ploaia a dat peste cap tot programul. După mai multe amânări, organizatorii au anunțat că toate meciurile de astăzi au fost amânate, urmând a se disputa vineri. Ca atare, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, care trebuia să joace și ea azi, ar putea juca mâine două meciuri.

Sorana Cirstea - Xiyu Wang - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Sorana Cîrstea - Emma Raducanu, cel mai atractiv meci din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Queen's, a fost amânat pentru vineri. Cele două sportive trebuiau să se înfrunte în primul meci al zilei pe arena "Andy Murray", de la ora 13:00, dar la Londra a plouat și organizatorii au anunțat o amânare de două ore.
Ulterior au existat mai multe amânări, iar cele două jucătoare au intrat pe teren în jurul orei 17:30. Când încălzirea era aproape gata a început din nou să plouă. După câteva minute de așteptare, iarba a fost acoperită și protagonistele s-au întors la vestiare. Au urmat alte câteva ore de așteptare, iar în jurul orei 20:30 organizatorii au anunțat că astăzi nu se va mai disputa niciun meci.
"Vremea de la Londra nu a fost de partea noastră astăzi. Toate meciurile sunt anulate pentru ziua de azi. Continuăm mâine.!", a fost mesajul postat pe contul oficial de X al competiției.

Sorana Cîrstea - Emma Raducanu și Jaqueline Cristian - Katie Boulter se vor juca vineri la Queen's! Româncele ar putea disputa câte două meciuri în decurs de câteva ore

Tot astăzi trebuia să joace și cealaltă reprezentantă a României, Jaqueline Cristian, dar și meciul său contra britanicei Katie Boulter a fost amânat pe vineri. Celelalte partide din optimi care erau programate azi au fost Elena Rybakina - Tatjana Maria, Harriet Dart - Kamila Rakhimova și Marie Bouzkova - Donna Vekic, care s-a întrerupt miercuri la 6-5 pentru croată în primul set.
Faptul că astăzi nu s-a putut disputa niciun meci la Queen's generează o situație foarte neplăcută pentru jucătoarele care trebuiau să intre pe teren. Pe lângă faptul că au pierdut o zi așteptând să vadă dacă vor juca sau nu, cele care vor câștiga în optimi vor fi obligate să facă un adevărat maraton vineri, când sunt programate și sferturile de finală.
Așadar, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian ar putea juca câte două meciuri mâine. Dacă va trece de Emma Raducanu, Sori o va înfrunta la câteva ore distanță pe învingătoarea disputei Kamila Rakhimova - Harriett Dart. De partea cealaltă, în cazul unui succes contra lui Boulter, Jaq o va întâlni în sferturi pe Elena Rybakina sau Tatjana Maria.
Cele mai avantajate jucătoare în acest context sunt cele 3 care s-au calificat încă de ieri în sferturi: Karolina Pliskova, cea care a beneficiat de abandonul Victoriei Mboko și va da piept cu Vekic sau Bouzkova, respectiv Iva Jovic și Amanda Anisimova, care se vor înfrunta în meci direct pentru un loc în careul de ași.
Până la ora redactării acestui articol, organizatorii nu au anunțat programul de vineri, dar probabil că Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor intra pe teren în prima parte a zilei. Din cauza situației speciale, e posibil ca startul primelor partidei să aibă loc mai devreme decât de obicei, adică la ora 10:00 a Londrei (12:00 a României).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol