5 jucătoare din România și-au confirmat prezența la Iași Open! Mesajul transmis de fete pentru suporteri

UniCredit Iași Open va avea loc în perioada 14-20 iulie, iar 4 dintre sportivele noastre și-au anunțat deja prezența în competiție. Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Irina Begu și, cel mai recent, Sorana Cîrstea, au confirmat că vor juca la Iași.

Cel mai bun jucător de tenis din România, Filip Jianu speră să urce cât mai mult în acest an

Sursa video: Eurosport

La începutul acestui an, România a primit o veste extraordinară din lumea tenisului: turneul UniCredit Iași Open va face parte din circuitul Hologic WTA Tour pentru următorii trei ani. Anunțul a fost făcut în februarie de către forul oficial al tenisului feminin, Women's Tennis Association (WTA).
Competiția de categorie WTA 250 va avea loc 14-20 iulie, iar organizatorii au început să anunțe cine sunt sportivele care vor fi prezente în competiție. Până acum, 5 jucătoare de top din România au confirmat că vor juca la Iași.
Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Irina Begu și, cel mai recent, Sorana Cîrstea au transmis că vor merge la competiția din iulie, arătându-se încântate că vor putea să joace din nou în fața publicului român, pe care îl așteaptă să le susțină din tribune.

UniCredit Iași Open, stabilit în circuitul WTA pentru următorii 3 ani

Competiția de la Iași, de categorie WTA 250 va înlocui Hungarian Grand Prix (Budapesta) și, începând cu 2025, se va desfășura în iulie pe zgură, având un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare și unul de dublu cu 16 echipe.
Aceasta nu este prima dată când Iași găzduiește o competiție WTA. Orașul a organizat turnee de nivel WTA 125 încă din 2022 și 2023, iar în 2024 a făcut pasul spre categoria WTA 250.
Anul trecut, Mirra Andreeva s-a impus în proba de simplu, în timp ce titlul de dublu a fost câștigat de perechea Anna Danilina - Irina Khromacheva.
Această promovare a UniCredit Iași Open în circuitul WTA 250 este o confirmare a succesului și prestigiului câștigate de turneu în ultimii ani. Prin acest anunț, tenisul românesc primește un nou impuls, iar fanii vor avea ocazia să vadă la lucru jucătoare de top chiar înspre finalul sezonului de zgură.
Acestea sunt motive de bucurie pentru fanii tenisului din România, mai ales că Transylvania Open, turneul de succes organizat la Cluj, se desfășoară în prima parte a anului. Această competiție a fost deja confirmată pentru anul 2026, în perioada 31 ianuarie și 7 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo