INTERVIU | Oleksandra Oliynykova a revenit în România! "Una dintre țările mele preferate în care să joc" + Ea a povestit despre experiența cu tatăl ei
Oleksandra Oliynykova, semifinalistă la Transylvania Open, a revenit în România, evoluând în aceste zile la Iași Open. În primul tur al competiției WTA, ea a trecut de Ipek Oz, scor 7-6 (1), 7-6 (5), iar la finalul partidei a acordat un interviu pentru Eurosport, subiectele abordate fiind atât tenisul în sine, cât și întrevederea cu tatăl ei și războiul din Ucraina.
Oleksandra Oliynykova
Credit imagine: Imago
Iași Open, cel de-al doilea turneu WTA 250 al anului organizat în România, se desfășoară zilele acestea la Baza Ciric. Pe lista de start s-au înscris mai multe jucătoare importante din circuitul WTA, printre acestea numărându-se Oleksandra Oliynykova, aflată în acest moment pe locul 52 în clasamentul mondial.
În primul tur, sportiva din Ucraina a întâlnit-o pe Ipek Oz, iar duelul a fost foarte palpitant și s-a încheiat după două ore și jumătate de joc, Oleksandra Oliynykova impunându-se cu 7-6 (1), 7-6 (5). La finalul partidei, ea a fost de acord să ofere un interviu pentru Eurosport, iar despre meciul în sine a spus că a încercat pe cât se poate de mult să se bucure de prezența pe teren, un aspect foarte important pentru ea în acest moment al carierei.
"A fost puțin stresant pentru mine, era important să obțin încredere și sunt fericită că am reușit asta într-un final. Ea s-a luptat excelent. Cred că în unele situații importante am fost capabilă să joc mai liberă. Încercam tot timpul să îmi spun: «Încearcă să joci liberă, încearcă să te bucuri». În acest moment al carierei mele este foarte important pentru mine să mă bucur de meciuri pentru că există destul de mult stres în viața mea și, cel puțin în tenis, trebuie să mă simt fericită pe teren", a spus Oleksandra.
Săptămâna trecută, la Bastad, Oleksandra a revenit pe zgură, după ce a evoluat în două meciuri pe iarbă, reușind să câștige două game-uri în respectivele partide. Suprafața verde este una foarte complicată chiar și pentru sportivele care joacă pe ea de ani de zile, iar Oliynykova a explicat că pe iarbă absolut totul este diferit.
"Cred că rezultatele spun totul. Nu am simțit ritmul pentru că pe iarbă totul e diferit. Turneele sunt diferite, ritmul este diferit, săritura mingii e diferită. Trebuie să te adaptezi la toate. Înainte de sezonul de iarbă nu m-am antrenat timp de două săptămâni pentru că la Roland Garros am jucat cu o accidentare. Și în trecut jucasem doar un singur meci pe iarbă, în calificări la Wimbledon. Pe zgură este mai natural pentru mine", a spus Oliynykova.
"Primul meu turneu internațional a fost la București" + Experiența trăită alături de tatăl ei la Roland Garros
România devine un loc aparte pentru Oliynykova. În februarie, deși intrase în top 100 fără puncte pe hard, ea a ajuns până în semifinale la Transylvania Open, pierzând în decisiv contra Emmei Răducanu. Acum, sportiva din Ucraina a debutat cu dreptul la Iași și spune că se simte foarte bine la noi în țară, precizând și că primul ei turneu internațional a avut loc la București.
"Mă simt uimitor, România este una dintre țările mele preferate în care să joc și am amintiri atât de frumoase de la Cluj. Chiar și înainte să ajung la nivelul ITF am jucat atât de multe turnee în România și am avut rezultate frumoase. Am jucat finală ITF în România... de fapt, primul turneu internațional la care am participat vreodată, Tennis Europe U12, a fost în București. Pentru mine, România este un loc norocos în care să joc", a povestit Oleksandra.
Interviurile acordate Eurosport de Oleksandra Oliynykova la Cluj-Napoca:
- INTERVIU | Oleksandra Oliynykova, jucătoarea care refuză tăcerea! "Am fost aproape să nu ajung la turneu" - Eurosport
- INTERVIU | Oleksandra Oliynykova, fenomenul de la Transylvania Open! "Am intrat în top 100 fără puncte pe hard" - Eurosport
Din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, Oleksandra Oliynykova își vede tatăl rar. Un moment special a avut loc la finalul sezonului de zgură, când părintele sportivei a primit o permisie și a ajuns în Franța, la Strasbourg, ulterior având șansa de a-și vedea fiica în acțiune la Roland Garros.
"A fost atât de important pentru mine. La Roland Garros am obținut prima mea victorie la un Grand Slam și a fost foarte important că a putut vedea asta și că am reușit să împărtășesc emoția asta cu el. Acum, el este înapoi în Ucraina în război și știu cât de mult înseamnă momentele acestea pentru el. A fost probabil cel mai bun turneu pentru mine", a spus Oliynykova despre acea experiență.
Pe lângă stilul de joc foarte diversificat, Oleksandra Oliynykova este cunoscută și pentru faptul că vorbește foarte mult despre războiul din Ucraina, despre faptul că sportivii din Rusia aprobă tacit acest conflict fără sens și plin de atrocități, iar recent a acuzat presiuni din partea WTA. De multe ori, ea distribuie mesaje puternice la conferințele de presă și pe rețelele de socializare, iar în finalul interviului am întrebat-o dacă vrea să transmită un nou mesaj celor care vor citi articolul.
"Ce pot să spun este să susțineți Ucraina, să rămâneți informați. Vorbesc foarte mult despre problemele pe care le avem în circuit ca jucătoare din Ucraina și în general ca atlet dintr-o țară aflată în război. Rămâneți informați, continuați să ajutați și să fiți alături de Ucraina este ce pot să spun", a declarat în final sportiva de 25 de ani.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2232.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2786.png)
77
77
61
65
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)