Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Iga Swiatek a șocat pe toată lumea la Montreal! De ce s-a antrenat cu gura acoperită cu "bandă adezivă"

Irina Aldea

Actualizat 06/08/2023 la 23:50 GMT+3

Iga Swiatek se pregătește de zor pentru primele ei meciuri la turneul de 1000 de puncte de la Montreal. Sâmbătă, liderul mondial din WTA a șocat pe toată lumea în timpul antrenamentului. Ea și-a făcut apariția pe teren cu gura fiindu-i acoperită cu un fel de bandă adezivă transparentă. Presa din Polonia a găsit imediat explicația pentru gestul inedit al sportivei.

Iga Swiatek, Montreal 2023

Credit imagine: Twitter

Iga Swiatek va juca la turneul WTA 1000 de la Montreal pentru a treia oară în carieră. Cele două prezențe de până acum nu au fost deloc așa cum și-ar fi dorit. În 2019, ea a pierdut în fața japonezei Naomi Osaka, iar în urmă cu un an a pierdut în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia, în ambele ocazii în turul 3. Liderul clasamentului mondial, prin urmare, nu are cele mai bune amintiri de la Rogers Cup.
De câteva zile, Swiatek se pregătește de zor pentru a schimba cursul lucrurilor în Canada. Sâmbătă, în timpul uneia dintre sesiunile de antrenament, ea și-a surprins fanii cu un element neobișnuit pe față. Iga a ales să se antreneze având gura acoperită cu bandă adezivă. Presa din Polonia s-a grăbit să afle motivul din spatele acestui gest inedit. Se pare că Swiatek folosește "o bandă de tip plasture specială" pentru a o ajuta pe jucătoarea poloneză să se obișnuiască să respire pe nas în timpul partidelor. Acest mod de respirație este în general considerat a fi mai benefic în timpul efortului fizic.
CITEȘTE ȘI:

Iga Swiatek s-a antrenat cu gura acoperită de bandă adezivă. Care e motivul

Mai mult decât atât, polonezii scot în evidență și faptul că Swiatek s-a antrenat la Montreal pe stadionul purtând numele de IGA. Nu e vorba despre o denumire aleasă în onoarea polonezei, ci un lanț de supermarketuri din Quebec. Compania este, de asemenea, sponsorul principal al turneului care începe luni.
Swiatek va începe lupta din turul al doilea (are un prim tur liber), în care se va confrunta cu chinezoaica Lin Zhu sau cu cehoaica Karolina Pliskova. Poloneza s-a confruntat cu ambele rivale în acest an. Ea s-a impus cu Liu în primul tur de la Roland Garros, în timp ce pe Pliskova a învins-o în sferturile de finală la Stuttgart. Fostul lider al clasamentului mondial și finalistă de Grand Slam i-a ținut însă piept tenismenei din Polonia, câștigând primul set.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo