Iga Swiatek, felicitată de marele Boris Becker pentru alegerea făcută! "Am un mare respect pentru el!"

Iga Swiatek a fost felicitată de Boris Becker pentru alegerea lui Francisco Roig ca antrenor. Fostul mare campion german a lăudat decizia polonezei și a subliniat respectul său pentru fostul colaborator al lui Rafael Nadal, într-un moment important înainte de sezonul de zgură.

Elena Rybakina - Iga Swiatek - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Decizia luată de Iga Swiatek la începutul sezonului de zgură continuă să genereze reacții în lumea tenisului. Alegerea polonezei de a colabora cu antrenorul spaniol Francis Roig, fost membru important al echipei lui Rafael Nadal, a fost salutată inclusiv de una dintre marile legende ale sportului alb, Boris Becker.
Fostul mare campion german nu și-a ascuns entuziasmul și a avut numai cuvinte de laudă atât pentru Nadal, cât și pentru noul antrenor al liderului WTA: "Îl iubesc pe Rafa, cel mai bun din toate timpurile - asta e sigur pe zgură! Am, de asemenea, mult respect pentru Francisco Roig! L-am întâlnit de multe ori și îmi place să vorbesc tenis cu el! Alegere foarte bună, Iga!!!", a transmis Becker pe rețelele de socializare.

Boris Becker a felicitat-o pe Iga Swiatek pentru alegerea lui Roig ca antrenor

Mesajul marelui Boris Becker vine într-un moment în care Swiatek încearcă să-și regăsească forma maximă înaintea marilor turnee pe zgură, inclusiv Roland-Garros, acolo unde poloneza a dominat în ultimii ani.
Mutarea este considerată una strategică, în condițiile în care Roig a fost o piesă importantă în echipa lui Rafael Nadal timp de peste 15 ani, contribuind la succesul "regelui zgurii" pe suprafața sa favorită. Tocmai această conexiune a alimentat și speculațiile privind o posibilă implicare indirectă a lui Nadal în decizia luată de Swiatek.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo