Iga Swiatek, în sferturi la Stuttgart, după o prestație solidă cu Zheng! Urmează o adversară de top

Iga Swiatek s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi pe Qinwen Zheng, scor 6-1, 6-4. Poloneza s-a declarat mulțumită de jocul său, mai ales că acesta a fost primul meci după o pauză destul de lungă. Pentru un loc în careul de ași, liderul mondial va da piept cu Karolina Pliskova, în fața căreia este neînvinsă.

Iga Swiatek à Stuttgart en 2023

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek a revenit cu succes pe teren, după ce a lipsit o lună din circuit din cauza unei accidentări suferite la Indian Wells. Poloneza este favorită 1 la turneul WTA 500 de la Stuttgart și și-a respectat statutul în duelul cu Qinwen Zheng din optimile de finală.
Swiatek a început meciul perfect și s-a impus cu 6-1 în primul set, iar apoi a făcut repede break și în cel de-al doilea. Se părea că Iga va obține o victorie ușoară, dar nu a fost chiar așa, pentru că Zheng a egalat la 4 în manșa secundă și a avut șanse să treacă în față. Poloneza a mai reușit, însă, un break, iar apoi a închis meciul pe propriul serviciu, impunându-se cu scorul final de 6-1, 6-4, după o oră și 27 de minute de joc.
La final, Swiatek și-a lăudat adversara și s-a declarat mulțumită de modul în care a arătat jocul său.
"Am simțit că trebuie să fiu concentrat 100% de la început până la sfârșit, să mă gândesc la tehnică și tactică. Sunt destul de fericită că nu sunt ruginită și că potproduce un tenis bun, deși am avut o pauză. Ea este cu adevărat talentată și toată lumea poate vedea asta. Trebuia să mă adaptez și sunt doar fericită că m-am concentrat pe mine, pe ceea ce voiam să fac... și mă simt destul de confortabil. Așa că sunt fericită că am putut să-mi arăt tenisul bun.", a spus Swiatek, potrivit site-ului oficial al WTA.

Iga Swiatek - Karolina Pliskova, în sferturile WTA Stuttgart! Cehoaica are amintiri de coșmar de la singura întâlnire directă

Pentru un loc în semifinale, Iga Swiatek se va duela cu Karolina Pliskova. Cehoaica este într-o revenire de formă după o perioadă fără prea multe rezultate. În primele două tururi aceasta a trecut de Maria Sakkari (6-2, 6-3) și Donna Vekic (6-2, 6-7, 7-6). În partida contra croatei, Pliskova a servit 15 ași, cei mai mulți reușiți de o jucătoare într-un meci pe zgură de la Strasbourg 2022 încoace, când tot ea a livrat 16 lovituri câștigătoare din serviciu, în meciul cu Bernarda Pera.
Iga Swiatek și Karolina Pliskova s-au mai întâlnit într-un singur meci oficial în WTA. S-a întâmplat în finala de la Roma din 2021, când poloneza s-a impus cu un 6-0, 6-0 uluitor. Ca atare, Pliskova are toate motivele să-și dorească revanșa. Cele două ar fi trebuit să joace și în acest an, în sferturile de la Dubai, dar Pliskova s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări.
Tabloul sferturilor de finală de la Stuttgart
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo