Iga Swiatek va fi antrenată de fostul tehnician al Simonei Halep! Decizia luată de liderul mondial: "Sunt entuziasmată!"

Iga Swiatek a șocat lumea tenisului, atunci când la începutul acestei luni a anunțat că încetează colaborarea cu antrenorul Tomasz Wiktorowski. În cursul acestei dimineți, liderul mondial a transmis numele noului ei tehnician, antrenor care în urmă cu 10 ani a pregătit-o și pe Simona Halep.

Iga Swiatek și Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek s-a despărțit la începutul lunii octombrie de antrenorul Tomasz Wiktorowski, care i-a fost alături la 4 (Roland‐Garros 2022, 2023, 2024 și US Open 2022) din cele 5 Grand Slamuri cucerite în carieră, după ce a avut rezultate sub așteptări în ultima perioadă.
Astăzi, liderul mondial din WTA a anunțat că va începe o nouă colaborare alături de tehnicianul belgian Wim Fissette, unul dintre cei mai renumiți antrenori din circuit.
Wim Fissette a pregătit-o ultima dată pe Naomi Osaka până în luna septembrie, moment în care cei doi au încheiat colaborarea, nipona fiind preluată de Patrick Mouratoglou.

Iga Swiatek și-a anunțat noul antrenor

"Am vești astăzi, deoarece sunt entuziasmată și motivată să încep un nou capitol. Sunt fericită să anunț că Wim Fissette se alătură echipei noastre.
După cum știți, mă pregătesc pentru WTA Finals, dar perspectiva mea este, ca întotdeauna, pe termen lung, nu pe termen scurt.
Am spus de multe ori: cariera mea este un maraton pentru mine, nu un sprint, și eu lucrez, operez și iau decizii cu această abordare.
Vreau să spun că sunt foarte încântată și aștept cu nerăbdare să lucrez cu Wim. Pare să aibă o atitudine grozavă, o viziune și o experiență uriașă la un nivel foarte înalt în tenis.
Întotdeauna este esențial să încercăm să ne cunoaștem mai bine, dar am avut un început bun și abia aștept să concurez curând", a fost mesajul transmis de liderul mondial.
De-a lungul carierei, Wim Fissette a pregătit-o și pe Simona Halep. Acesta a fost alături de liderul mondial în urmă cu 10 ani, românca reușind sub comanda sa să ajungă de pe locul 10 pe locul 2 mondial, unde a stat vreme de 8 săptămâni.
În plus, cu Fissette, Halep a câştigat în 2014 turneele de la Doha şi Bucureşti, a fost finalistă la Madrid, la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor, precum și semifinalistă la Indian Wells şi Wimbledon. La finalul acelui sezon însă, Halep lua o decizie interesantă, punând punct colaborării cu belgianul, deși avuseseră împreună câteva rezultate foarte bune.
Pe lângă Halep și Osaka, Fissette le-a mai pregătit, printre altele, pe Kim Clijsters, Victoria Azarenka, Petra Kvitova și Angelique Kerber.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo