UPDATE / Renata Voracova nu va contesta anularea vizei și va pleca din Australia în curând.
Știre inițială
O jucătoare de tenis din Cehia a primit astăzi vestea că viza i-a fost anulată și a fost transportată de urgență în același hotel pentru imigranți ca Novak Djokovic. Este vorba despre Renata Voracova, în vârstă de 38 de ani, care a jucat deja într-un turneu de pregătire la Melbourne, înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Roland-Garros
Top 3 meciuri de urmărit în prima săptămână la Roland Garros pe tabloul feminin și pe cel masculin
ACUM 17 ORE
Ieri, sportiva a fost reținută de forțele speciale ale oficialilor de frontieră din Australia și dusă de urgență la Park Hotel din Carlton. O sursă guvernamentală familiarizată cu aceste cazuri a confirmat că Voracova a fost deja informată de oficialii australieni că trebuie să părăsească imediat țara, însă nu este clar deocamdată dacă intenționează să conteste decizia, așa cum a procedat Djokovic.

Australienii sunt pregătiți să anuleze toate vizele celor aflați în situația lui Novak Djokovic

Se crede că Voracova a intrat în Australia luna trecută cu o scutire de vaccin acordată de Tennis Australia, deoarece a avut COVID-19 în ultimele 6 luni. Din același motiv se crede că și Novak Djokovic a aplicat, însă el nu a putut trece de frontieră. Se crede că diplomații cehi au intrat deja în contact cu jucătoarea de 38 de ani, dar ambasada țării din Canberra nu a comentat încă public.
Tiley a precizat în această săptămână că au existat 26 de cereri pentru scutiri medicale, dar că au fost aprobate doar ''o mână'' dintre ele. Justin Quill, un specialist în legislaţia media, a opinat că Novak Djokovic ar putea juca la Australian Open, chiar în timpul procesului de contestare a deciziei de expulzare. Sunt mari şanse ca procesul de audiere să se încheie după data de 30 ianuarie, ultima zi a primului Grand Slam din 2022.
''Dacă se dovedeşte că Novak are dreptate şi că autorităţile nu au avut niciodată dreptul de a-l deporta, el poate primi înapoi şansa de a juca la Australian Open. El poate reveni în tentativa lui de a deveni jucătorul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie'', a spus Jutin Quill.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Roland-Garros
French Open 2022: informații, premii și favoriți
18/05/2022 LA 20:44
Tenis
Clasamentul turneelor mari câștigate în ATP, actualizat. Diferența dintre Djokovic, Nadal și Federer
16/05/2022 LA 16:51