Încă un mare jucător din era Big 3 se retrage! Kei Nishikori își ia adio de la tenis: "Mi-ar fi plăcut să continui..."
Kei Nishikori, cel mai bun jucător japonez de tenis din toate timpurile, a anunţat vineri că îşi va încheia la finalul sezonului cariera, una marcată de accidentări.
Kei Nishikori
Credit imagine: Getty Images
"Mi-ar fi plăcut să-mi continui cariera de jucător", a scris el pe reţelele de socializare, anunţându-şi decizia, transmite Agerpres. "Privind în urmă la tot ce am făcut până acum (în tenis), pot spune cu mândrie că am dat totul".
În vârstă de 36 de ani, Nishikori este primul jucător japonez care a ajuns în finala unui turneu de Mare Şlem, în 2014 la US Open, unde a pierdut în faţa lui Marin Cilic.
De asemenea, el este primul jucător japonez care a ajuns în Top 10 mondial, urcând pe locul 4 în clasamentul ATP în martie 2015. Are în palmares 12 titluri în principalul circuit profesionist, precum şi o medalie olimpică de bronz câştigată la Rio în 2016. A jucat la Turneul Campionilor de sfârşit de an de patru ori (2014, 2015, 2016 şi 2018), ajungând în semifinale de două ori.
CITEȘTE ȘI:
Japonezul Kei Nishikori se va retrage la finalul sezonului
Însă, ani de zile, accidentările l-au împiedicat să continue la cel mai înalt nivel. Nishikori a suferit două operaţii la cotul drept (2009 şi 2019) şi una la şold (2022). În prezent, el ocupă locul 464 mondial şi joacă în circuitul Challenger (divizia a doua).
Născut în Japonia pe 29 decembrie 1989, Nishikori s-a alăturat Academiei IMG (fosta Academie Bollettieri) din Florida la vârsta de 14 ani. A debutat în circuitul profesionist în 2007 şi a câştigat primul său titlu ATP în 2008 la Delray Beach. Ultimul său titlu a fost obţinut la Brisbane, în 2019.
Cel mai bun sezon al său va rămâne 2014, când a câştigat patru titluri şi a ajuns în finala de la Flushing Meadows, după ce l-a eliminat în semifinale pe Novak Djokovic, pe atunci numărul 1 mondial.
"Sunt extrem de mândru că am jucat în circuitul ATP, că am atins cel mai înalt nivel mondial şi că m-am menţinut în Top 10", a afirmat Nishikori în mesajul său. "Fie că am câştigat sau am pierdut, atmosfera pe care am trăit-o pe terenurile arhipline este de neînlocuit", a adăugat japonezul. "Mă voi bucura de fiecare moment din meciurile pe care le mai am de jucat şi voi lupta până la sfârşit", a încheiat el.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)