Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum au prefațat americanii partida dintre Simona Halep și Danielle Collins de la Roma: "Suprafața o poate ajuta"

Alex Masgras

Publicat 11/05/2022 la 09:47 GMT+3

Simona Halep o va întâlni astăzi pe Danielle Collins în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma. Presa de peste ocean o vede favorită pe româncă în partida de astăzi, zgura fiind unul dintre elementele care o avantajează pe Halep în perspectiva partidei cu finalista din acest an de la Australian Open.

Simona Halep și Danielle Collins

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep (21 WTA) revine astăzi pe terenul Pietrangeli de la Foro Italico, acolo unde o va înfrunta pe Danielle Collins (9 WTA), în a patra partidă programată pe a treia arenă de la Roma. În primul tur, Simona Halep și-a luat revanșa în fața franțuzoaicei Alize Cornet, jucătoare care a eliminat-o în optimile de la Australian Open de la începutul acestui an. Halep s-a impus luni cu 6-4, 6-4.
Simona Halep o va întâlni astăzi pentru a treia oară pe Danielle Collins. Precedentele două întâlniri au avut loc pe hard, iar victoriile au fost împărțite. Prima partidă a fost câștigată de Simona Halep în 2014, la US Open, scor 6-7(2), 6-1, 6-2, în timp ce Collins a câștigat partida din 2021 de la Montreal, scor 2-6, 6-4, 6-4.
Este de remarcat faptul că ambele partide au ajuns în set decisiv, iar câștigătoarea a revenit de fiecare dată de la 0-1 la seturi.
Citește și:

Americanii o văd favorită pe Halep în meciul cu Danielle Collins de la Roma

Datele problemei se schimbă astăzi, deoarece a treia întâlnire dintre Simona Halep și Danielle Collins va avea loc pe zgură, suprafața preferată a româncei. Americanii de la Sportskeeda au prefațat partida din turul al doilea de la Roma și sunt de părere că Halep va fi avantajată de zgură, dar nu va avea o misiune ușoară, urmând să câștige partida în set decisiv:
"Acest meci va pune față în față ritmul și forța lui Collins și acoperirea excepțională a terenului de către Halep și jocul său defensiv. Românca are probleme în general în fața jucătoarelor agresive. Collins se află în această categorie și o poate pune în dificultate pe dubla câștigătoare de Grand Slam jucând din interiorul terenului, lovind mingea devreme.
Simona Halep & Danielle Collins
Cu toate acestea, Halep se poate folosi de zgura lentă de la Roma. Suprafața îi poate da suficient timp să își găsească loviturile și să inițieze schimburi lungi care o pot destabiliza pe Collins. Neobosita abilitate de recuperare a lui Halep și modalitatea superbă prin care transformă defensiva în ofensivă îi vor fi, cel mai probabil, de folos pe această suprafață.
Fostul număr 1 mondial trebuie să servească însă decent pentru a avea șanse în fața americancei. A avut patru duble greșeli, iar procentajul său pe primul serviciu a fost 62% în partida din primul tur cu Alize Cornet. Evident, trebuie să îmbunătățească aceste lucruri dacă vrea să o învingă pe Collins, dar românca va lua startul în această partidă din postura de favorită", au scris americanii de la Sportskeeda.
Simona Halep, fost număr 1 mondial și dublă câștigătoare de Grand Slam, are în palmares un titlu la Roma, câștigat în anul 2020.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo