Eurosport
Gabriela Ruse a fost eliminată în turul 2 de la Roma: înfrângere clară cu Beatriz Haddad Maia la Foro Italico
De
Publicat 11/05/2023 la 18:39 GMT+3
Gabriela Ruse a fost eliminată în turul al doilea la turneul de 1000 de puncte de la Roma. Sportiva noastră a cedat în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia în minimum de seturi.
Gabriela Ruse, Roma 2023
Credit imagine: Getty Images
Gabriela Ruse, ocupanta locului 152 WTA, s-a oprit în turul al doilea la turneul de 1000 de puncte de la Roma. Sportiva noastră, venită din calificări, a cedat în minimum de seturi în fața braziliencei Beatriz Haddad Maia, ocupanta locului 15 WTA.
Sportiva din Brazilia, în vârstă de 26 de ani, s-a impus cu scorul de 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 29 de minute de joc. Pentru Haddad Maia urmează meciul cu Magda Linette, în turul al treilea. Poloneza a trecut de Linda Noskova în turul 2 în două seturi.
CITEȘTE ȘI:
Gabriela Ruse a fost eliminată de la Roma încă din turul al doilea
Gabriela Ruse le învinsese în calificări la Roma pe Pigossi și Rakhimova, cedând un singur set, iar pe tabloul principal trecuse de cehoaica Linda Fruhvirtova, în vârstă de 18 ani, cedând în mod spectaculos un singur game, într-un meci care a durat 61 de minute de joc.
Tot azi la Roma a debutat și Irina Begu, care din păcate a cedat în fața chinezoaicei Xiyu Wang, cu scorul de 4-6, 5-7, la capătul unui meci care a durat o oră și 50 de minute de joc. România mai are două reprezentate pe tabloul de simplu feminin la Roma, pe Sorana Cîrstea, care o întâlnește vineri la Foro Italico pe Jelena Ostapenko, și pe Ana Bogdan, care joacă azi cu Caroline Garcia.
Turneul ATP Masters 1000 de la Roma se desfășoară în perioada 10-21 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo