Novak Djokovic, rezultat negativ la prima apariție de la Roma. Nole, învins într-un set de antrenament

Novak Djokovic vrea să fie în cea mai bună formă la Roland Garros, iar pentru a realiza asta, va participa în zilele ce urmează la Masters-ul de la Roma. Sârbul deja a ajuns la Foro Italico, unde a efectuat și un antrenament în ritm de joc cu Grigor Dimitrov, bulgarul ieșind învingător cu scorul de 6-3.

Novak Djokovic tuerce el gesto en el duelo de semifinales del Masters 1.000 de Montecarlo

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic va reveni în acțiune după o absență de aproximativ o lună de la ultimul său meci oficial, jucat la Masters-ul de la Monte Carlo. Primul obiectiv din acest sezon al lui Nole este Roland Garros, însă până atunci, liderul mondial va juca la turneul de la Roma, unde va beneficia de absența unor rivali precum Carlos Alcaraz sau Jannik Sinner.
După ce a absentat de la Mutua Madrid Open, sârbul a decis să își intre în ritm înainte de al doilea Grand Slam al anului și să participe la ultimul turneu important ce se desfășoară înainte de Roland Garros, respectiv cel de la Foro Italico. Deși își va începe parcursul mai târziu, ținând cont că are un tur liber, Nole a ajuns deja în capitala Italiei, unde a și început antrenamentele.
Ba mai mult, Djokovic a avut ocazia să joace și un set de antrenament contra lui Grigor Dimitrov, locul 10 ATP. Cunoscut drept unul unul dintre cei mai buni jucători de la antrenamente, bulgarul l-a învins și pe Nole, scor 6-3.
În ciuda rezultatului negativ înregistrat la prima sa apariție din acest an de la Foro Italico, Nole nu ar trebui să își facă neapărat griji, ținând cont că ritmul său într-un meci oficial este cu totul diferit față de cel de la antrenamente. În plus, înfrângerea cu Dimitrov poate reprezenta un prilej pentru Novak de a-și corecta greșelile chiar înainte de startul competiției de pe zgură pe care a câștigat-o de șase ori.
Citește și:

DJOKOVIC, GHINIONIST LA TRAGEREA LA SORŢI PENTRU ROMA

El ţinteşte al 41-lea turneu de ATP 1000 al carierei şi pare că va fi greu de oprit, dar trebuie spus că nu a avut foarte multă şansă la tragerea la sorţi. Astfel, pe sfertul sârbului se află Casper Ruud, finalistul de la Monte Carlo, pentru ca într-o eventuală semifinală în faţă să îi poată sta Alexander Zverev.
În contextul lipsei lui Alcaraz şi Sinner, nu puţin îl văd pe neamţ principalul rival pentru Djokovic, rezultatele pe zgură ale lui Sascha fiind excelente: triplu semifinalist de Roland Garros, germanul are două trofee la Madrid şi e campionul de la Roma din 2017, unde l-a învins în ultimul act chiar pe Nole cu un categoric 6-4, 6-3. În 2018, Sascha a jucat finala la Foro Italico, fiind învins de Nadal, în set decisiv.
Tabloul de la Roma 2024
Aşa pot arăta sferturile de la Roma, dacă favoriţii îşi respectă statutul
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo