Eurosport
Rafa Nadal, eșec drastic la Roma, în fața lui Hurkacz! Ibericul nu a mai pățit așa ceva de 21 de ani
De
Publicat 11/05/2024 la 15:17 GMT+3
Rafa Nadal a fost învins clar de Hubert Hurkacz, scor 1-6, 4-6, în turul al 2-lea al Mastersului de la Roma. Au trecut 15 ani de când "Matadorul" nu a câștigat decât 5 game-uri într-un meci, iar dacă ne raportăm la partidele pe zgură distanța e de 21 ani.
Ratlos: Rafael Nadal
Credit imagine: SID
Rafa Nadal a arătat din ce în ce mai bine de la revenirea pe teren și existau premise că la Roma progresul său va continua, dar nu a fost cazul. După o victorie în 3 seturi contra lui Zizou Bergs în runda inaugurală, "Matadorul" nu a avut replică în fața lui Hubert Hurkacz, favoritul 7 al competiției de la Foro Italico.
Polonezul nu a fost intimidat că l-a avut în față pe cel mai bun jucător de zgură din istorie și a jucat un tenis aproape impecabil. Meciul a început cu două game-uri maraton, care au durat împreună 27 de minute, dar apoi Hurkacz a pus stăpânire pe joc și a câștigat primul set cu 6-1.
Polonezul a făcut repede break și în actul secund, în game-ul al 3-lea, iar apoi a fost imperial la serviciu, neoferindu-i lui Rafa nicio șansă de a reveni în meci. Hurkacz s-a impus în final cu 6-1, 6-3, la capătul a doar o oră și 33 de minute de joc, și va juca în runda a 3-a împotriva argentinianului Juan Martin Etcheverry.
Cel mai probabil, meciul de azi a fost ultimul jucat de Rafa Nadal la Foro Italico. Ibericul are un bilanț de 70 de victorii și 9 înfrângeri pe zgura din capitala Italiei, unde s-a încoronat campion de 10 ori, record absolut în istoria competiției.
Nadal, învins clar de Hurkacz la Roma! Rafa nu a mai pierdut atât de clar pe zgură din 2003
Eșecul lui Rafa de azi nu a fost ceva foarte surprinzător, chiar dacă Hurkacz nu e un specialist al zgurii, dar cu siguranță proporțiile scorului atrag atenția. Ultima dată când Nadal a pierdut un meci fără să câștige măcar 5 game-uri s-a întâmplat în 2009. Atunci, ibericul ceda în fața lui Marin Cilic în semifinalele de la Beijing cu același scor ca și azi, 1-6, 3-6.
Dacă ne raportăm la meciurile pe zgură trebuie să mergem și mai mult în spate pentru a găsi un eșec atât de drastic suferit de "Regele absolut" al acestei suprafețe. În toată cariera, Rafa a suferit doar 48 de înfrângeri pe zgură și numai în două dintre ele a pierdut atât de clar ca azi.
Prima dată s-a întâmplat la chiar prima sa înfrângere în circuitul ATP pe suprafața roșie, în 2002, când a cedat cu 2-6, 2-6 în fața lui Olivier Rochus în turul secund de la Mallorca. A doua oară a fost în 2003, când a cedat cu exact același scor în fața lui Gaston Gaudio, în turul 3 de la Hamburg. Astfel, au trecut 21 de ani de când Rafa nu a mai pierdut un meci pe zgură în care să fi câștigat doar 4 game-uri.
Evident, toate acestea sunt date statistice, care nu mai sunt importante în acest moment al carierei lui Nadal și eșecul de azi nu ar trebui să-l afecteze foarte tare din punct de vedere moral. În mod normal, "Matadorul" va privi acum către Roland Garros, unde cu siguranță va merge să dea mai mult din punct de vedere fizic, iar istoricul său glorios la Paris l-ar putea ajuta să facă o figură mai frumoasă decât e de anticipat în acest moment.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo