Coco Gauff a ridicat semne de întrebare după eșecul din finala de la Roma! "E ceva foarte îngrijorător"

Coco Gauff a fost învinsă în această seară, în două seturi, în finala turneului WTA 1000 de la Roma, de Jasmine Paolini. După meci, Andy Roddick și Jim Courier au comentat eșecul americancei, arătându-se îngrijorați de erorile neforțate făcute de ea.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Coco Gauff a fost învinsă în această după-amiază, în finala turneului WTA 1000 de la Roma, cedând în două seturi în fața lui Jasmine Paolini, scor 6-4, 6-2, după o oră și 30 de minute de joc.
După meci, Andy Roddick și Jim Courier au analizat înfrângerea suferită de Coco Gauff în Italia, comentând motivele pentru care sportiva din SUA, favorită numărul 4 a competiției, a ratat șansa de a-și adjudeca trofeul.
Foștii jucători au evidențiat jocul foarte bun făcut de Paolini și modul în care aceasta a știut să profite de slăbiciunile adversarei.
"Paolini a fost foarte, foarte bună, creând spațiu pentru forehand și abia apoi atacând partea cu reverul, când a creat acel spațiu masiv. Coco nu a reușit multe dintre acele puncte, lucru care ar fi preferat să nu-i fie de ajutor lui Jasmine Paolini.
Cred că (italianca) a jucat un meci excelent, din punct de vedere al execuției, și cred că a fost și un meci strategic", a declarat Andy Roddick, citat de Tennisuptodate.

Coco Gauff, două înfrângeri consecutive în fața lui Jasmine Paolini

La rândul său, Jim Courier a dezvăluit că a simțit-o pe Gauff frustrată pe tot parcursul meciului, spunând că acest lucru a împiedicat-o să se înțeleagă cu echipa ei și a determinat-o să comită prea multe erori neforțate.
"A fost foarte frustrată de echipa sa, ei încercau să o ajute. Era zgomot acolo, nu sunt sigur că a putut înțelege măcar ce spuneau, dar procentul de prime servicii a fost foarte scăzut astăzi. A făcut multe duble greșeli, dar totul a fost din cauza forehand-ului, adică a avut 33 de erori neforțate doar cu acea lovitură.
Ar avea nevoie de o lopată foarte mare pentru a umple acel gol și este ceva foarte îngrijorător, pentru că nu vrei să se întâmple asta în cele mai importante momente", a explicat Jim Courier.
În urma victoriei de la Roma, Jasmine Paolini a ajuns la două victorii consecutive în fața lui Coco Gauff, care se impusese anterior în primele două meciuri directe.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo