Coco Gauff, în semifinale la Roma pentru a treia oară în carieră! Recordurile stabilite după victoria cu Andreeva

Coco Gauff s-a calificat, în această după-amiază, în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o în două seturi pe Mirra Andreeva. Cele două sportive s-au întâlnit și la Madrid, în aceeași fază a competiției, în urmă cu exact două săptămâni, iar americanca s-a impus și atunci, fiind fără înfrângere în fața rusoaicei.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Coco Gauff a obținut, în această după-amiază, calificarea în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o în două seturi pe Mirra Andreeva, scor 6-4, 7-6 (5), după o oră și 45 de minute de joc.
Duelul a fost extrem de echilibrat, fiecare sportivă reușind să se impună pe propriul serviciu în primele 7 game-uri ale primului set. Ulterior, americanca, favorita numărul 4 a competiției, a făcut primul break al jocului, ajungând să servească pentru set, la scorul de 5-3.
Andreeva s-a menținut în joc, după un rebreak, dar Gauff și-a adjudecat imediat primul set, impunându-se încă o dată pe serviciul adversarei, care reușise să-i anuleze o minge de break.
În partea a doua a jocului, jucătoarea din SUA a condus cu 2-0, dar Andreeva a revenit apoi, câștigând următoarele 3 game-uri consecutive. Ulterior, Gauff a reușit să preia din nou conducerea, iar apoi fiecare dintre sportive s-a impus pe propriul serviciu.
Setul a ajuns în tiebreak, unde americanca s-a aflat mereu la conducere. Sportiva din Rusia, care e cap de serie numărul 7, a egalat la 5-5, dar Coco a făcut apoi un mini-break și a închis jocul cu un punct câștigat pe propriul serviciu.

Gauff, fără înfrângere în fața Mirrei Andreeva

Americanca a ajuns la 4 victorii în tot atâtea meciuri directe cu Andreeva, care nu a reușit să câștige decât un set în fața campioanei de la US Open 2023.
Înaintea duelului de la Roma, cele două sportive se mai întâlniseră în urmă cu exact două săptămâni în sferturile de finală ale turneului de la Madrid. Gauff a câștigat acel meci cu 7-5, 6-1.
În urma succesului obținut astăzi, Coco Gauff a ajuns pentru a zecea oară în carieră, înainte de a împlini 22 de ani, în semifinalele unui turneu WTA 1000, fiind depășită doar de Martina Hingis (33), Maria Sharapova (15) și surorile Williams (11).
În plus, sportiva din SUA a devenit a cincea cea mai tânără jucătoare care s-a calificat pentru a treia oară în penultimul act al competiției de la Roma, mai tinere fiind doar Monica Seles, Martina Hingis, Gabriela Sabatini și Chris Evert.
Pentru Coco Gauff urmează, în semifinalele turneului de la Roma, duelul cu învingătoarea din partida Aryna Sabalenka - Qinwen Zheng. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Jasmine Paolini și Peyton Stearns.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo