Paula Badosa, dezvăluire îngrijorătoare la Roma! "Mă voi retrage tânără și voi ajunge direct în sala de operație"

Paula Badosa va debuta pe zgură în 2025 la Roma, ea ratând turneele anterioare din cauza unei accidentări la spate. Înaintea turneului din Italia, sportiva de 27 de ani a oferit un interviu pentru Eurosport Spania, dezvăluind că se așteaptă să fie nevoită să se retragă din tenis destul de curând.

Sabalenka v Badosa - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Paula Badosa nu a mai jucat de la sfârșitul lunii martie, după problemele sale la spate au recidivat, iar sportiva s-a văzut nevoită să se retragă în optimile turneului de la Miami, înaintea meciului cu Alexandra Eala.
Ulterior, jucătoarea de tenis din Spania a urmat câteva tratamente, iar acum este pregătită să-și facă debutul pe zgură în 2025, în cadrul competiției de la Roma, unde este cap de serie nr. 9.
Badosa va juca direct în turul 2, unde o va înfrunta pe învingătoarea meciului dintre Sara Errani și Naomi Osaka. În cazul unei victorii, iberica ar putea ajunge să stea față în față în turul 3 cu Beatriz Haddad Maia, favorita nr. 18.
Înainte de startul turneului de la Foro Italico, Paula Badosa le-a oferit un interviu jurnaliștilor Eurosport Spania, cărora le-a vorbit despre momentul retragerii din tenis, pe care îl consideră a se apropia rapid.
Sportiva de 27 de ani a spus că este suficient de încăpățânată încât să nu renunțe la tenis până când nu va fi obligată să o facă, dar a dezvăluit că simte că nu va mai putea juca foarte mult.

Badosa, dezvăluire dură despre viitorul ei în tenis

"Nu am de ales decât să continui, sunt foarte încăpățânată. Pentru a mă retrage, ar trebui ca medicii să-mi spună una ca asta și sunt în contact zilnic cu ei.
Am spus-o de multe ori: 'până când ajung să mă operez și nu există nicio altă soluție, voi continua cu infiltrațiile', chiar știind cât de rău mă simt și cât de dăunătoare sunt pentru organism.
Faptul că am un caracter atât de puternic m-a ajutat să accept acest lucru în timp, știu că mă voi retrage tânără și a doua zi voi merge direct în sala de operație", a declarat Paula Badosa, pentru Eurosport Spania.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo