Qinwen Zheng, plină de tupeu după una dintre cele mai dureroase înfrângeri din carieră: "Nu cred că există vreo diferenţă între mine şi ea"
Publicat 16/05/2025 la 10:14 GMT+3
Qinwen Zheng a suferit o mare dezamăgire în semifinale la Roma, după ce a avut 5-3 în decisivul cu Coco Gauff şi a pierdut, la capătul celui mai lung meci din istoria turneului feminin. În ciuda eșecului, asiatica a fost extrem de pozitivă în declaraţii, fiind convinsă că acest test, în care a ţinut aproape în permanenţă de adversară, o va ajuta enorm în perspectivă.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Gauff, numărul trei mondial, a avut nevoie de 3 ore şi 34 de munute pentru a câştiga semifinala contra campioanei olimpice, Qinwen Zheng, 7-6 (7/3), 4-6, 7-6 (7/4), aceasta din urmă, numărul 8 WTA, conducând cu 5-3 în setul decisiv.
Coco Gauff, care a făcut nu mai puţin de 16 duble greşeli în acest meci, a învins-o pe Zheng pentru a treia oară în tot atâtea meciuri. Prima lor confruntare a avut loc anul trecut, tot la Roma, americanca învingând în sferturi cu 7-6 (7/4), 6-1.
În ciuda eșecului, Zheng a dat dovadă de multă încredere în propriile forţe, cel puţin la nivel declarativ, explicând că diferenţele dintre ea şi sportiva americană au fost insesizabile.
"Nu cred că există vreo diferenţă între mine şi ea, totul a fost decis la câteva puncte cruciale, în care ea a fost mai inspirată. Am avut şanse tot meciul, poate că ar fi trebuit să fiu ceva mai agresivă în acele puncte, nu să aştept ca Coco să greşească", a spus chinezoaica în conferinţa de presă de la final.
Qinwen Zheng e sigură că semifinala de la Roma cu Coco Gauff o va ajuta enorm în perspectiva Roland Garros 2025
După ce la Madrid a fost eliminată în turul secund, Qinwen Zheng a ajuns până în semifinale la Roma, depăşindu-şi performanţele anterioare de la Foro Italico (sferturi în 2023 şi 2024). Acum, chinezoaica se uită cu încredere spre Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al sezonului, şi crede că duelul cu Gauff s-a dovedit extrem de util în perspectiva openului francez.
"Acest meci m-a ajutat enorm, mi-a arătat ce aspecte tehnice trebuie să îmbunătăţesc înainte de Roland Garros. A fost un excelent test, o bătălie mare, care m-a testat din punct de vedere mental, dar mai ales fizic. Cred că acest duel, deşi pierdut, mă va ajuta mult în perspectiva French Open", a mai spus campioana olimpică.
Finalistă la Australian Open în 2024, sportiva asiatică nu a trecut de optimi la Roland Garros. Totuși, zgura din capitala Franţei îi e cu siguranţă în inimă, acolo reușind prima mare performanţă a carierei: în 2022, când nimeni nu o cunoştea, a ajuns în turul 4, învingându-le pe drum pe Halep sau Cornet. A pierdut în optimi în faţa Igăi Swiatek, după ce a câştigat primul set (a fost singurul set pierdut de poloneză în drumul spre titlul de la French Open, acum 3 ani).
În ceea ce priveşte finala de la Roma, aceasta le va opune pe Coco Gauff şi Jasmine Paolini. Cele două s-au întâlnit anterior de 3 ori, sportiva de peste ocean adjudecându-şi două dintre întâlniri. Totuși, în ultima, anul acesta la Stuttgart, pe zgură (în sferturi), Jasmine a ieşit triumfătoare, scor 6-4, 6-3.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo