Sinner a făcut instrucție cu adversarul și e în optimi la Roma! Jannik e la două victorii distanță să bată recordul all-time al lui Djokovic

Jannik Sinner l-a demolat pe Alexei Popyrin, 6-2, 6-0, și s-a calificat în optimile Masters-ului de la Roma. Italianul a ajuns la 30 de victorii consecutive în turneele ATP Masters 1000 și este la doar un succes de egalarea recordului istoric deținut de Novak Djokovic.

Sinner celebra un punto ante Popyrin en Roma

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner continuă să domine circuitul ATP și a oferit o nouă demonstrație de forță la turneul Masters 1000 de la Roma. Liderul mondial l-a spulberat pe Alexei Popyrin, scor 6-2, 6-0, și s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale competiției din capitala Italiei.
Italianul traversează o perioadă absolut incredibilă, iar cifrele sale încep să intre într-o zonă rezervată legendelor tenisului. Victoria cu Popyrin a reprezentat al 25-lea succes consecutiv pentru Sinner în circuit, dar și a 30-a victorie la rând în turneele ATP Masters 1000. Astfel, campionul italian a ajuns la doar un singur meci de egalarea recordului all-time deținut de Novak Djokovic.
Mai mult, de la introducerea formatului ATP Masters 1000 în 1990, Sinner este primul jucător care începe sezonul cu bilanț 25-0 în primele cinci turnee Masters ale anului.
CITEȘTE ȘI:

Jannik Sinner e în optimi la Roma! Cifrele "monstruoase" ale italianului sperie circuitul ATP

Statisticile sale pe zgură sunt și ele impresionante. Cu un procentaj de victorii de 78,2% (43-12) în meciurile disputate la turneele ATP Masters 1000 pe această suprafață, Sinner l-a depășit deja pe Djokovic și este întrecut doar de trei nume uriașe: Rafael Nadal, Carlos Alcaraz și Guillermo Coria.
Dominarea italianului devine și mai evidentă dacă privim ultimele sale rezultate: a câștigat 47 dintre ultimele 49 de meciuri și 60 dintre ultimele 62 de seturi disputate în turnee Masters 1000. În plus, calificarea în optimi reprezintă a cincea prezență a lui Sinner în această fază la Roma.
La finalul partidei, liderul mondial a vorbit despre condițiile dificile de joc și despre tactica folosită împotriva australianului: "Simțeam că vântul bătea într-o singură direcție. Nu trebuie să schimbi foarte multe lucruri, dar când joci în astfel de condiții încerci să variezi mai mult mingea. Când joc împotriva vântului, sunt genul de jucător care încearcă să lovească destul de plat. Totuși, a fost o prestație foarte bună din partea mea. Condițiile au fost complicate. El are un serviciu foarte puternic. Procentajul lui la primul serviciu nu a fost foarte ridicat, iar asta m-a ajutat puțin. Am returnat foarte bine la serviciul al doilea și sunt extrem de fericit că sunt în turul următor", a declarat Sinner.
Italianul a comentat și momentul spectaculos în care a ales un serviciu-voleu la minge de break, fază care a ridicat tribunele în picioare: "Am simțit că era lucrul potrivit de făcut. Era și puțin vânt. Când joci în asemenea condiții este foarte greu să controlezi mingea, așa că am încercat serviciu voleu. A fost pur și simplu un instinct", a explicat liderul ATP. În continuare, Sinner îl va înfrunta la Roma pe compatriotul Andrea Pellegrino, care a produs surpriza luni la Foro Italico, învingându-l pe Frances Tiafoe cu 7-6 (8), 6-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo