Turneul de la Roma, întrerupt din cauza artificiilor de după finala Cupei Italiei! Imagini uluitoare
Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, a cucerit aseară al doilea trofeu al sezonului, după ce s-a impus în finala Cupei Italiei, cu scorul de 2-0 în fața lui Lazio. Meciul a avut loc pe Stadio Olimpico din Roma, la 500 de metri de complexul Foro Italico, care găzduiește în aceste zile turneul de tenis. Din cauza artificiilor de după meciul de fotbal, o partidă de tenis a fost întreruptă.
terenul de tenis de la Roma, inundat de fum
Credit imagine: Twitter
Inter, echipa antrenată din acest sezon de Cristi Chivu, a făcut eventul aseară, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în finala Cupei Italiei în fața celor de la Lazio, la mai puțin de două săptămâni de la momentul în care antrenorul român și-a trecut în cont titlul de campion în Serie A.
Partida din ultimul act al Cupei a avut loc pe Stadio Olimpico din Roma, arenă care se află la circa 500 de metri de complexul Foro Italico, care găzduiește în aceste zile turneul de tenis, în care Sorana Cîrstea a ajuns în semifinale.
Aseară, în timp ce milanezii au început sărbătoarea de după câștigarea celui de-al doilea trofeu al sezonului, la Foro Italico se juca meciul dintre Rafael Jodar și Luciano Darderi.
Era 6-5 în primul set pentru tânărul jucător spaniol când meciul a trebuit să fie întrerupt din cauza fumului dens produs de artificiile aprinse pe Stadio Olimpico și care a fost adus de vânt către terenul central al complexului de tenis.
Turneul de la Roma, întrerupt de fumul de la finala Cupei Italiei
Cei doi jucători s-au plâns că vizibilitatea a scăzut, iar arbitrul a trebuit să întrerupă jocul, pe grafică apărând mesajul: "Smoke delay" ("întârziere din cauza fumului").
După circa 16 minute, partida a putut fi reluată, iar Darderi a câștigat primul set în tiebreak. Jodar a trimis apoi duelul în decisiv, după ce și-a adjudecat setul secund cu 7-5.
În setul 3, tânărul iberic nu a avut nicio șansă în fața italianului, care a obținut calificarea în semifinale după 6-0. Darderi va juca pentru un loc în finala turneului împotriva lui Casper Ruud.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
65
7
0
77
5
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)